Ministerul Sănătății deja discută despre existența unui Spital Regional de Urgență în Cluj, însă momentan realitatea constă doar în câteva calcule. Ieri, Guvernul a luat act de Hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii, ceea ce înseamnă că au fost estimate costuri, care depășesc două miliarde și jumătate de lei. Însă de la Ministerul Sănătății ni se prezintă o imagine a viitoarei unități spitalicești: sute de paturi, nenumărate săși de operație, ba chiar și un helioport.

Sorin Pintea a precizat că luna viitoare va fi depusă la Comisia Europeană cererea de finanțare și a asigurat că vor exista „servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru pacienți, echipamente și aparatură de cea mai înaltă performanță”.

Spitalul Regional Cluj Napoca va avea o suprafață desfășurată de 151.891 mp și un număr total de 849 de paturi, din care 744 de paturi de spitalizare pentru îngrijiri acute care vor fi împărțite între specialitățile chirurgicale și medicale incluse în cele 6 centre. Vor exista și 105 paturi pentru îngrijiri critice în spital (UTI, USTAC, UTI pentru arși). Toate secțiile vor include UTI/USTAC și o secție de arși.

Unitatea sanitară va deține 19 săli de operație iar valoarea investiției este de 2.568.751 mii lei.

În premieră, noul SRU va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în centre. Modelul de funcţionare se bazează pe compartimentele/centrele clinice care cuprind grupuri compatibile de pacienți și specialități medicale, reflectând necesitatea unei relații de lucru strânse în furnizarea asistenței acute și de urgență secundară și terțiară:

Centrul pentru cap și gât cuprinzând specialități de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, ORL, chirurgie maxilo-facială; Centrul toracic cuprinzând pneumologia, cardiologia, chirurgia toracică, chirurgia cardiovasculară; Centrul abdominal cuprinzând gastroenterologie, nefrologie, urologie, chirurgie generală; Centrul pentru articulaţii, coloană vertebrală și traumă cuprinzând ortopedie & traumatologie, chirurgie plastică, arsuri, chirurgie vasculară; Centrul de medicină internă cuprinzând dermatologie, medicină internă, reumatologie, boli metabolice și endocrinologie, imunologie, hematologie; Centrul pentru mamă și copil cuprinzând ginecologie, obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică, neonatologie; Paturile pentru spitalizare de zi și spațiile pentru servicii medicale ambulatorii.

Spitalul va fi construit pe 7 nivele, va avea 1.396 locuri de parcare, și pe acoperişul clădirii un heliport H-3, care va găzdui un elicopter, cu cerințele sale operaționale specifice.

Clădirea va oferi anumite posibilități de flexibilitate pentru schimbarea utilizării paturilor sau adaptarea facilităților interne atunci când o parte a internărilor continue vor putea fi evitate și transformate în spitalizări de zi, sau îngrijiri medicale în ambulatoriu.

Noul SRU are la baza conceptul de clădire verde, care presupune o construcție nouă, sustenabilă, durabilă, non-toxică, cu un impact minim asupra mediului înconjurător, cu eficiență energetică ridicată, consum de apă redus, confort interior sporit si emisii reduse de noxe. SRU Cluj va înlocui în totalitate activitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă și va absorbi unele servicii de urgenţă din alte spitale”, arată MS.

Articolul precedentRovana Plumb află mâine ce portofoliu primește de la Comisia Europeană
Articolul următorEuroparlamentar dintr-o țară fară infrastructură rutieră, Rovana Plumb ia portofoliul de la Transporturi