# Garda de Mediu vrea ca arderea gunoaielor să fie încadrată ca infracțiune

_Published: 2021-06-10_

Garda de Mediu vrea puteri mai mari, asemenea instituțiilor de profil din alte țări. Drept exemplu, șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a adus aminte de instituția din Italia, unde cetățenii pun Garda de Mediu pe același piedestal cu Poliția, dacă nu chiar mai sus.

## Garda de Mediu cere sancțiuni mai dure pentru anumite derapaje contra mediului

„Trebuie să avem o Gardă de Mediu cum se întâmplă în ţările occidentale, în Italia, unde îţi e frică mai mult de Garda de Mediu decât de Poliţie în sine şi acolo trebuie să ajungem”, a spus Octavian Berceanu.

Mai mult, acesta consideră că arderea de gunoaie reprezintă una dintre cele mai grave acțiuni ale cetățenilor iresponsabili, aceasta fiind o sursă majoră de poluare. Astfel, acesta propune ca arderea de deșeuri să fie considerată, pe viitor, infracțiune, întrucât, din câte s-a putut observa, amenzile nu rezolvă nimic. Cetățenii ori nu le plătesc, ori le plătesc și continuă să ardă deșeuri, spre disperarea agenților angajați la Garda de Mediu.

Octavian Berceanu a mai spus că nu ar fi nicio plăcere ca Garda de Mediu să amendeze primăriile, aducând în discuție cazul Primăriei Sectorului 6 care, odată amendată, amenzile ar urma să fie plătite tot de contribuabili. „La fel se întâmplă şi la Constanţa”, a mai spus Octavian Berceanu, adăufând că, între timp, foarte mulţi primari din România nu ar face nimic pentru colectarea selectivă, însă nici pentru a denunţa depozitările ilegale. Ba din contră, subliniază Octavian Berceanu: Îi găsim generând aceste gropi ilegale de deşeuri. Până nu punem presiune şi pe primari nu vom rezolva foarte multe din probleme. Amenda pentru un primar e undeva la 500 de lei”.

[Garda de Mediu a decis: în Sectorul 1 nu s-a depășit ÎNCĂ limita de poluare](https://zin.ro/10/06/2021/administratie/garda-de-mediu-depasire-limita-poluare-gunoaie-sector1/)
