Cel care l-a împușcat mortal pe polițistul din Timiș nu va mai răspunde pentru fapta sa. În această dimineață, Marcel Ionel Lepa a fost găsit mort în penitenciar. Înainte de ora 7.00, un angajat al Penitenciarului Timișoara a chemat ambulanța, după ce Lepa fusese găsit spânzurat în celulă. Cadrele medicale nu au avut însă ce să mai facă, Lepa fiind deja mort când a sosit ambulanța.
Marcel Ionel Lepa avea 47 de ani, era din Lugoj, și se afla în arest preventiv de câteva zile, după ce anterior fusese operat la Spitalul Județean Timișoara, ca urmare a rănilor suferite prin împușcare în timpul capturării sale. Lepa avea de executat o pedeapsă de 4 ani și 8 luni pentru tâlhărie în momentul în care fusese dat în urmărire generală. Polițiștii au încercat să îl prindă, însă Lepa a ripostat, iar polițistul din Recaș a fost ucis.