# Adrian Streinu-Cercel: ”Pandemia nu s-a terminat și lumea trebuie să înțeleagă acest lucru”

_Published: 2022-05-10_

Deși numărul de cazuri noi de COVID este în scădere, medicul Adrian Streinu-Cercel, atenționează populația României asupra faptului că [pandemia](https://zin.ro/14/04/2022/administratie/semnal-ingrijorator-pandemia-a-afectat-capacitatea-de-invatare-a-elevilor/)e departe de a se fi încheiat.

De asemenea, fost manager al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balş a ținut să precizeze că există posibilitatea apariției unui nou vaccin împotriva infecției cu coronavirus.

Profesorul Cercel spune că, deşi numărul cazurilor noi de COVID scade, România se îndreaptă spre un nou vaccin, la fel ca toate celelalte țări ale UE, transmite Antena 3, citată de publicația [Gândul.ro](https://www.gandul.ro/coronavirus/dr-adrian-streinu-cercel-avertizeaza-pandemia-nu-s-a-terminat-cartile-inca-nu-s-au-jucat-19787293).

### Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel: ”Cărțile încă nu s-au jucat, sunt departe de a se fi jucat. Pandemia nu s-a terminat și lumea trebuie să înțeleagă acest lucru”

”_Ne îndreptăm către un nou vaccin, care va deveni un vaccin sezonier, cum este vaccinul gripal. În funcție de cum se reconfigurează SARS-CoV-2, o să știm în fiecare an cu ce tip de vaccin să ne vaccinăm._

_Deja nu mai este niciun secret din punctul de vedere al modului de producție pe bază de ARN mesager_”, a ținut să avertizeze fostul manager al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balş.

În plus, Adrian Streinu-Cercel a precizat că, în momentul de față, și pentru virusul gripal se lucrează la un vaccin pe bază de ARN mesager.

”_Adică lucrurile se schimbă și dinamica lor este foarte importantă_”, a adăugat acesta

### Ministerul Sănătăţii a anunțat pentru luni, 9 mai 2022, că au fost înregistrate 385 de cazuri de infectări cu coronavirus şi 4 decese

Ieri, 9 mai, au fost înregistrate 385 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Sunt cu 55 mai mult față de ziua anterioară. 54 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
