Un luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) Iași a fost trimis în judecată după o intervenție derulată în vara anului 2020, în timpul căreia ar fi agresat un bărbat.
Ancheta a durat mai bine de patru ani, iar acum, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au anunțat că a fost finalizat rechizitoriul, iar luptătorul de la „mascați” a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă.
Luptătorul SAS, care este și campion la arte marțiale, este acuzat că ar fi bătut în duba poliției un bărbat. Totul după ce acesta, împreună cu alți colegi, a intervenit pentru aplanarea unui conflict. Momentul a avut loc după ce s-a procedat la imobilizarea părții vătămate, în timp ce duba mascaților se îndrepta spre Secţia 4 Poliţie Iaşi.
„La data de 22.08.2020, în jurul orei 03.30, un echipaj de la Serviciul Acțiuni Speciale, din cadrul I.P.J. Iaşi, format din patru lucrători de poliţie, printre care şi inculpatul D.V.D., a fost solicitat să intervină pentru aplanarea unui scandal din clubul Tiki Village, situat în zona Ciric, din municipiul Iași.
În timpul intervenţiei cu privire la terţe persoane, lucrătorii S.A.S. au fost împiedicaţi să-şi desfăşoare activitatea, de către persoana vătămată P.D.C., motiv pentru care aceasta a fost imobilizată la sol, încătușată şi condusă la autospeciala de poliţie. Cu prilejul imobilizării, P.D.C. a opus rezistenţă şi i-a rupt emblema de pe uniformă, inculpatului D.V.D.
În timpul staţionării autospecialei în apropierea Tiki Village şi apoi pe parcursul deplasării către Secţia 4 Poliţie Iaşi, în timp ce se afla în interiorul autovehiculului, P.D.C. a fost lovit cu pumnul de către inculpatul D.V.D. în zona feţei/capului şi în diferite părţi ale corpului (coaste, abdomen, spate)”, transmit procurorii.