Un agent de poliție rutieră în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Poliția Municipiului Ploiești – Biroul Rutier a fost trimis în judecată pentru luare de mită, la aproximativ 2 luni de când fusese prins în flagrant.
Polițistul solicitase 1.000 de lei de la un șofer pentru a nu-i aplica o contravenție, însă respectivul a luat decizia de a-l denunța.
Conform acuzațiilor probate cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Prahova, polițistul solicitase banii pe 9 ianuarie anul acesta, iar pe 13 fusese organizat flagrantul.
„La data de 09.01.2026, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul ar fi pretins suma de 1.000 de lei de la un martor denunțător pentru a nu aplica sancțiunea contravențională aferentă unei abateri constatate în trafic, însemnând neacordarea priorității de trecere, faptă care atrage și măsura complementară a suspendării permisului de conducere.
La data de 13.01.2026, inculpatul a primit suma de 1.000 de lei cu titlu de mită, moment surprins în flagrant de ofițerii de poliție judiciară ai Serviciului Județean Anticorupție Prahova, ca urmare a unei sesizări formulate prin sistemul telefonic Call-center anticorupție – 0800.806.806”, precizează DGA.
Prins în flagrant pe când primea mita de 1.000 de lei, agentul de poliție a fost reținut la acel moment – ianuarie 2026, fiind prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Tribunalul Prahova a respins însă cererea, dispunând „punerea în libertate a inculpatului PETRE RĂZVAN IONUȚ, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, de sub puterea ordonanţei de reţinere a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.01.2026 şi până la data de 12.02.2026 inclusiv, faţă de inculpatul PETRE RĂZVAN IONUȚ, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Impune inculpatului PETRE RĂZVAN IONUŢ, obligaţia de a nu părăsi imobilul din (…), fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza.
Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu martorii, precum şi cu orice persoane care au legătură cu cauza.
Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta încheiere inculpatului, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Prahova, organelor de poliție în a căror circumscripție locuieşte inculpatul, Serviciului Public Comunitar pentru Evidenţa Persoanelor Prahova, Direcţiei Generale de Paşapoarte Bucureşti şi organelor de frontieră”.
Apoi, luna trecută, aceeași instanță a admis solicitarea procurorilor de a prelungi „măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13.02.2026 şi până la data de 14.03.2026 inclusiv”.
Luna aceasta, agentul de poliție a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, moment în care s-a discutat din nou măsura preventivă:
„Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului la domiciliu a inculpatului PETRE RĂZVAN IONUȚ. Menține măsura arestului la domiciliu față de inculpatul PETRE RĂZVAN IONUȚ, agent de poliție în cadrul IPJ Prahova – Poliția mun. Ploiești – Biroul rutier, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, așa cum a fost dispusă prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova nr. 24/14.01.2026, următoarea verificare urmând a se efectua nu mai târziu de 30 de zile, până la data de 3.04.2026 inclusiv.
Obligă pe inculpatul PETRE RĂZVAN IONUȚ să nu părăsească imobilul fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul PETRE RĂZVAN IONUȚ trebuie să respecte următoarele obligații: a) Să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat. b) Să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii precum și cu orice persoane care au legătură cu cauza.
Respinge cererea inculpatului de revocare a măsurii arestului la domiciliu și de înlocuire a arestului la domiciliu cu controlul judiciar ca neîntemeiată. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Prahova, Serviciului Pașapoarte și organelor de frontieră. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror și pentru inculpat”.






