Foto: preluare Economica.net

Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, consideră că liberalii nu pot să îi susțină la alegerile prezidnețiale din primăvară pe Elena Lasconi sau pe Nicușor Dan.

Un fervent contestator al lui Nicolae Ciucă, Antonescu consideră acum însă că actualul lider al liberalilor – Ilie Bolojan – este un om potrivit pentru candidatura la alegerile prezidențiale.

Afirmațiile au fost făcute la Antena 3, acolo unde Crin Antonescu a explicat, totodată, că PNL ar putea să îl susțină și pe liderul UDMR Kelemen Hunor.

Domnul Nicușor Dan a primit un mandat important, cel de primar general al Capitalei. Dacă USR dorește să-l pună candidat la prezidențiale, este, desigur, problema domniilor lor, dar mi se pare că din niciun punct de vedere și sub nicio formă Partidul Național Liberal nu poate susține candidatura domnului Nicușor Dan, după cum nu o poate susține, de această dată, nici pe a doamnei Elena Lasconi. Nu are niciun motiv. (…)

Partidul Național Liberal trebuie și poate să aibă propriul său candidat, cu șanse foarte bune. De altfel, în această competiție, dacă alții, USR-ul sau PSD-ul sau UDMR-ul, doresc să susțină candidatul Partidului Național Liberal, bineînțeles că sunt bineveniți (…) Eu cred că Ilie Bolojan este pregătit pentru a asuma orice funcție politică, orice poziție politică, în baza experienței, în baza seriozității și în baza modului în care apare el astăzi în ochii românilor. (…)

Nu știu dacă va exista un candidat comun pentru toate aceste patru partide despre care noi vorbim și care au constituit majoritatea care a anunțat sprijinirea doamnei Lasconi înaintea turului doi. Mi se pare puțin probabil dar, din punctul meu de vedere – nu știu care va fi decizia Partidului Național Liberal – acest candidat este ori Ilie Bolojan ori, dacă Partidul Național Liberal are o altă formulă pentru candidat la președinție.

Dar nu văd cum PNL ar putea sprijini un candidat al celorlalte partide, decât, eventual, pe Kelemen Hunor, care, într-adevăr, ar fi un candidat absolut respectabil. Dar nu cred că e cazul, din diverse alte motive„, a spus Crin Antonescu pentru sursa citată.

Articolul precedentCălin Georgescu: „Eu sunt deja președintele României”
Articolul următorLăsați-o pe Camala de Câmpulung în pace! Gata, pleacă acasă!