Bucureștiul crede în criogenie, economie și în Sfântul Așteaptă. În iarna anului 2020 există un primar general nou-nouț, primari schimbați în restul sectoarelor, partide care au înlocuit alte partide și promisiuni care au înlocuit alte promisiuni.

Și mai există ceva: în jur de 3.400 de blocuri şi instituţii care nu au căldură şi/sau apă caldă.

Termoenergetica analizează zilnic situația: există o listă a imobilelor din București care nu beneficiază de agent termic, apa de la robinet este, în cel mai bun caz, călâie, iar caloriferele, bocnă.

Ar fi interesant dacă lista ar fi minusculă, iar situația pe cale de remediere. Din păcate, este vorba de o listă care se întinde pe 28 de pagini, numărul imobilelor depășind cifra de 3.400.

Nu este o analiză făcută în era comunistă, când economia la căldură, apă sau lumină stătea la baza ”dezvoltării” societății românești. Statistica facută de Economica.net pe baza datelor oficiale ale Termoenergetica este făcută marți, 8 decembrie 2020 și arată că peste 75% dintre imobilele afectate se află în sectoarele 3 şi 2.

Cuvintele cheie și frazele cu scuze repetitive pe care le aude Bucureștiul în iarna anului 2020: “remediere avarie rețea primară”, “parametri insuficienți de funcționare a agentului termic”, “parametri insuficienți CET Sud”.

În luna noiembrie, Nicușor Dan afirma faptul că starea rețelei principale a Termoenergetica (fosta RADET) este de trei ori mai proastă decât în urmă cu trei ani. Soluția pentru viitoarele avarii va fi intervenția rapidă și comunicarea promptă şi mai transparentă cu cetățenii afectaţi.  Asigura bucureștenii că există echipe şi materiale cu care se poate interveni cât se poate de repede.

Ce a venit mai repede decât intervenția? Luna decembrie.

Nicuşor Dan, despre lipsa căldurii din Bucureşti: „Urmează trei luni cam cum au fost ultimele două săptămâni”

În București, apa caldă este încă rece

În luna decembrie, Primarul General al Capitalei a ajuns la concluzia că urmează trei luni cam cum au fost ultimele două săptămâni. Cu alte cuvinte, a făcut apel la răbdarea bucureștenilor și la Sfântul Așteaptă.

”Avem un call-center unde am detaşat nişte oameni din primărie. Termoenergetica se duce şi lucrează o avarie, însă plesneşte foarte repede în altă parte. Urmează trei luni pentru bucureşteni cam cum au fost ultimele două săptămâni”, a precizat Nicuşor Dan.

Legat de oprirea căldurii la Matei Balş şi Colentina, Nicuşor Dan susţine că managerii au fost preveniţi. ”La Colentina managerul a luat măsuri, însă la Balş s-a constatat seara că e frig. Problema s-a remediat în noaptea aceea”, spune Nicuşor Dan, care precizează că în 95% din cazurile de avarie reparaţia durează aproximativ 16 ore.

Pentru săptămâna viitoare prognoza meteo arată 12 grade. Dacă asta va remedia problema căldurii în București, se poate spera și la o ploaie. Cu apă de ploaie mai călduță decât aceea de la robinet. Apă de ploaie, ca și promisiunile electorale făcute.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentVaccinul rusesc, incompatibil cu alcoolul și tutunul
Articolul următorBani în plus pentru profesori sau răbdare și curele strânse?
Jurnalist full-time / Pesimist part-time