# Soț și soție, reținuți după un flagrant de mită: 50.000 de euro pentru un judecător

_Published: 2023-11-09_

Două persoane, soț și soție, au fost reținute astăzi de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj, după un flagrant: au dat 50.000 de euro, bani care urmau să ajungă la un judecător.

Dacă femeia este acuzată că a încercat să „cumpere” o soluție favorabilă pentru o rudă cu această sumă, soțul acesteia este acuzat că a sprijinit-o.

Acum, ambii au mandate de reținere pentru 24 de ore – pentru dare de mită și, respectiv, complicitate la dare de mită, urmând totodată să fie prezentați [Tribunalului Mureș](https://portal.just.ro/102/SitePages/dosare.aspx?id_inst=102)cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Demersurile inculpatei ar fi început pe 25 octombrie anul acesta, arată procurorii, iar flagrantul a fost realizat ieri, 8 noiembrie. Totul a avut loc într-un restaurant de pe raza municipiului Cluj – Napoca, când inculpata ar fi remis unui martor 50.000 euro, care reprezenta de fapt un avans dintr-o sumă mult mai mare, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

„_În contextul în care un afin al lor era judecat într-un dosar de corupție, aflat în faza apelului, inculpata ar fi luat legătura cu o persoană (martor în cauză), ruda unuia dintre judecătorii din complet, și s-ar fi oferit să achiziționeze o afacere pe care aceasta din urmă o deținea pe raza județului Mureş cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro, indicând totodată şi posibilitatea remiterii unor alte foloase necuvenite. _

_Această “ofertă” inițială ar fi fost valabilă doar în condițiile în care magistratul respectiv ar fi urmat să pronunțe o sentință favorabilă (soluţie mai blândă) în cauza în care afinul inculpatei ar fi fost judecat pentru săvârșirea unor presupuse infracțiuni de corupție._

_Ulterior, la data de 06 noiembrie 2023, inculpata ar fi promis judecătorului, prin intermediul aceluiași martor, suma de 50.000 euro, reprezentând un avans dintr-o sumă care nu a fost cuantificată până în prezent, restul banilor urmând a fi remiși după data când instanţa de judecată ar fi urmat să pronunţe în cauza respectivă o soluţie de achitare._

_În demersurile descrise mai sus, inculpata ar fi fost ajutată de soțul său atât moral, cât şi material, acesta din urmă asigurându-i soției sale transportul atât în vederea “rezolvării problemei” la Baia Mare, cât şi ulterior, la remiterea sumei de 50.000 euro_”, a detaliat [DNA](https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=12282&fbclid=IwAR2edBlwgercI0MJ-Xc3HvYsZ4BGZd-57EH1CG1Ws4w43kYE5_6RgKJ6Akg).
