# Astăzi, protest al angajaților de la Poșta Română

_Published: 2023-10-09_

Blocul Național Sindical informează că Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) începe astăzi un program de acțiuni de protest.

Concret, sindicaliștii vor organiza o serie de proteste, astăzi urmând a fi pichetat sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării timp de două ore, până la 12.00.

De altfel, pichetăile vor continua în toată perioada 09 – 13 octombrie 2023, zilnic, în intervalul orar 10.00 – 12.00. Potrivit sindicaliștilor, este nevoie de „_implicarea urgentă a acționarului majoritar al Poștei Române în identificarea și implementarea de măsuri care să stopeze declinul Companiei și să conducă la începerea unui proces de dezvoltare sustenabilă a acesteia, cu efecte benefice și pentru siguranța și calitatea locurilor de muncă_”.

Astfel, într-un[comunicat de presă](https://www.bns.ro/media-noutati/comunicate-de-presa/protest-al-sindicatului-lucratorilor-postali) asumat de Comitetul Executiv SLPR, se arată că motivele protestelor țin de „_lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant și nediscriminatoriu”, care „a condus la situația inacceptabilă de astăzi din Poșta Română, în care circa 17.000 dintre angajaţi, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcție, studii, responsabilități, experiență profesională_”.

Alte probleme sunt:

„_Riscul uriaș ca, odată cu creșterea salariului minim pe economie, de la 01 ian. 2024, Poșta Română să intre în procedură de insolvență sau să concedieze multe mii de angajați;_

_Lipsa politicilor coerente de dezvoltare și sustenabilitate a Companiei Naționale Poșta Română amplifică pericolul pierderii de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite, mai ales în lipsa abordării rapide a unor noi linii de business;_

_Lipsa de transparență și predictibilitate în actul de management; salariații, în marea lor majoritate aflați la vârsta de peste 50 de ani, nu cunosc intențiile acționarului majoritar și managementului Poștei Române cu privire la viitorul Companiei pentru următorii 5-7 ani;_

_Lipsa dialogului social la nivelul Poștei Române sporește nemulțumirile și îngrijorările angajaților, mărind riscul declanșării de conflicte_”.
