Opt magistrați și-au depus candidatura pentru funcția de procuror european, însă numai șase vor susține astăzi interviul în fața unei comisii conduse de ministrul Justiției. Din declarațiile Anei Birchal, citată de știripesurse, unul dintre candidați a renunțat, iar al doilea a solicitat să susțină interviul la o dată ulterioară. Candidaţii înscrişi în a doua procedură pentru funcţia de procuror european sunt toți procurori de profesie: Cătălin-Laurenţiu Borcoman, Marius Bogdan Bulancea, Constantin Claudiu Dumitrescu, Laura Ecedi Stoisavlevici, Daniel-Constantin Horodniceanu, Elena Hach, Nicoleta Nolden şi Răzvan-Horaţiu Radu.
Astăzi vor susține interviurile doar șase candidați, urmând ca al șaptelea să se prezinte pe 23 iulie. După interviu, comisia va selecta doar trei candidaţi, care urmează a fi incluşi în lista cu trei candidaturi pe care Ana Birchall o va înainta Consiliului Uniunii Europene. Parchetul European este o nouă structură care ar trebui să devină funcțională până la sfârșitul anului 2020.
„Comisia este alcătuită legal, din persoanele care au fost – mă refer la funcţii – şi în trecut, este şi preşedinta CSM-ului, comisia este condusă de ministrul Justiţiei şi alţi reprezentanţi din direcţiile specifice din Ministerul Justiţiei. Au fost opt candidaţi, unul s-a retras ieri, ne-a anunţat că nu se mai prezintă la interviu dat fiind faptul că ocupă o altă poziţie, deci avem şapte candidaţi, iar procedura este foarte transparentă, va fi şi live conform normelor legale. Interviul va avea loc în ordine alfabetică, cu regret o să trebuiască să întrerup la un moment dat pentru că o să trebuiască să merg astăzi la şedinţa de Guvern şi eu sper să terminăm astăzi”, a declarat, marţi, Ana Birchall, conform news.ro, citată de știripesurse.