Summit-ul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană are loc joi la Sibiu, unde vor fi prezenţi reprezentanţi ai tuturor statelor membre.
Summitul va fi găzduit de Klaus Iohannis, preşedintele României, statul care deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE, iar preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va prezida reuniunea. De asemenea, vor fi prezenţi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
Klaus Iohannis a explicat că la summit-ul informal de la Sibiu vor fi întâlniri numai în format de Consiliu European, iar preşedintele Parlamentului European va face o prezentare, în deschidere. „Consiliul European de la Sibiu este unul informal, se finalizează fără concluzii şi fără decizii, însă se va finaliza, sper eu, cu o aşa-numită declaraţie, Declaraţia de la Sibiu, care va spune europenilor cum vedem noi viitorul, cum vrem să mergem mai departe, cum vrem să fim solidari cu toţii, cum vrem să facem să funcţioneze Uniunea mai bine”, a spus el.
Liderii UE vor discuta despre următoarea agendă strategică a UE pentru perioada 2019-2024 şi vor schimba opinii cu privire la provocările şi priorităţile UE în perspectiva următorilor ani. Agenda actuală a fost convenită în iunie 2014 de către Consiliul European şi se axează pe cinci domenii prioritare: locuri de muncă, creştere economică şi competitivitate; autonomizarea şi protejarea cetăţenilor; politicile privind energia şi clima; libertate, securitate şi justiţie, dar şi UE ca actor mondial puternic. Potrivit programului, între 11,45 şi 12,30 are loc primirea invitaţilor de către preşedintele Iohannis, iar apoi se desfăşoară sesiunea plenară. Ulterior, şefii de stat şi guverne vor participa la un dejun de lucru. Fotografia oficială se va face pe un podium special amenajat în Piaţa Mare a oraşului, iar la ora 18,00 va avea loc conferinţa de presă la care vor participa reşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.