# Directorul Romarm, demis din funcția de conducere după acuzațiile aduse de DNA

_Published: 2023-03-09_

Gabriel Țuțu, director al companiei Romarm, și-a pierdut funcția, în urma deciziei Consiliului de Administrație.

Hotărârea are legătură cu implicarea lui Țuțu în dosarul instrumentat de Direcția Națională Anticorupție vizavi de încheierea unui contract de distribuire de măști neconforme către Ministerul Sănătății, mai precis cu restricțiile pe care le are acesta prin controlul judiciar.

Reținut inițial de procurorii anticorupție, Țuțu a fost plasat sub control judiciar, fiind [acuzat](https://zin.ro/31/01/2023/romania-nasilor/victor-piturca-si-directorul-romarm-retinuti-de-dna/) de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, trafic de influență în formă continuată și fals intelectual.

Lui Gabriel Țuțu i se impută un prejudiciu de 8.647.584 lei adus Romarm, faptele fiind comise începând cu primăvara anului 2020 și până în toamna anului 2021.

„_Având în vedere evoluția evenimentelor cu privire la situația domnului Gabriel ȚUȚU, prin impunerea unor noi obligații în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar, Consiliul de Administrație al CN ROMARM SA a decis revocarea domnului Gabriel ȚUȚU din calitatea de Director General al companiei, începând cu data de 14.03.2023. _

_Până la numirea unui nou Director General, conducerea executivă va fi asigurată de către Directorul Economic al CN ROMARM SA_”, se arată într-un[comunicat](https://romarm.ro/comunicat-de-presa-cn-romarm-sa-09-martie-2023/)al companiei.

Potrivit site-ului [Romarm](https://romarm.ro/wp-content/uploads/2014/03/CV-Europass-Micu-Florentina_opt1.pdf), director economic este Florentina Micu, care deține această funcție din anul 2017. Anterior, aceasta a lucrat în cadrul aceleiași companii, fiind, între 2001 – 2017, șef al Serviciului Contabilitate.
