Autospecialele Salvamont vor avea prioritate în misiune

Echipajele vor putea folosi semnalele luminoase și acustice ale autospecialelor de intervenție.

 Echipajele Salvamont vor putea folosi semnalele luminoase și acustice ale autospecialelor de intervenție, atunci când sunt în misiune. Demersul a fost început acum 8 ani, timp în care salvamontiștii s-au confruntat cu numeroase situații în care au întârziat la intervenții din cauza traficului infernal, potrivit digi24.ro.

„S-a făcut un mare pas spre normalitate!”, a declarat președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu

 Camera Deputaților a votat miercuri, în unanimitate, actul normativ în acest sens. Potrivit lui Sabin Cornoiu, președinte Salvamont România, s-a făcut un mare pas către o situație de normalitate în cadrul unui serviciu de urgență, care are atribuții în salvarea de vieți omenești, prin aprobarea acestui proiect legislativ și prin asigurarea priorității în trafic a mașinilor de intervenție și a ambulanțelor Salvamont.

„Legislația de 20 de ani ne impunea atribuții ca serviciu de urgență, să acționăm în regim de urgență pentru salvarea de vieți omenești, ne oferea și pârghiile necesare, respectiv posibilitatea să achiziționăm ambulanțe și autospeciale, dar necorelararea cu legislația privitoare la circulația pe drumurile publice a creat această situație anormală în care noi, ca servicii de salvare montană, nu aveam dreptul să circulăm prioritar pe străzi”, a declarat Sabin Cornoiu.

Demersul Salvamont de a putea folosi semnalele acustice și luminoase ale autospecialelor, atunci când echipajele sunt în misiune, a început acum 8 ani.
 

„Am avut și persoane care s-au opus acestui proiect de hotărâre, persoane care credeau că salvatorii montani stau tot timpul pe munte și sunt acolo unde are loc accidentul, dar nu. Avem o întreagă bază de salvare montană, răspândită foarte bine în locuri optime, ca să putem să intervenim într-un areal cât mai mare de munte și acest lucru impunea și deplasarea pe drumuri naționale, județene sau drumuri locale, unde era nevoie să circulăm în regim prioritar.”, a declarat Sabin Cornoiu.

Din cauza traficului infernal din zona stațiunilor de munte, salvamontiștii pierdeau, de cele mai multe ori, timp prețios.

Pe drumurile aglomerate, Valea Prahovei, Transalpina, Transfăgărășan și alte drumuri, circulau zilnic mii de mașini, mașinile Salvamont fiind obligate să aștepte în trafic.”Acum vom avea posibilitatea să lucrăm în regim normal, să putem să ne îndeplinim inclusiv sarcina de a transporta victimele la spital, așa cum prevede legislația sau până la locul unde ne întâlnim cu ambulanțele de la Serviciile Județene de Ambulanță sau de la Serviciul SMURD. Să sperăm că prin această măsură vom reuși să optimizăm intervențiile noastre de salvare, să putem spune că avem un grad de răspuns și de reușită de 100% la toate accidentele.”, a declarat Sabin Cornoiu.

EXCLUSIV Trei din cele mai autorizate voci fac o radiografie a economiei românești din ultimii 22 de ani: Cine a beneficiat de creșterea economică fulminantă?







Articolul precedentEXCLUSIV Ziarul de Investigații – Trei din cele mai autorizate voci fac o radiografie a economiei românești din ultimii 22 de ani: Cine a beneficiat de creșterea economică fulminantă?
Articolul următorConferențiar la o universitate din Sibiu, despre alocarea bugetară pentru educație: „Maximul de ipocrizie”