James Colomina
James Colomina- pag de Instagram

Vladimir Putin, admirat într-un loc de joacă din Central Park din New York. Este vorba mai precis despre o statuie vopsită în roșu aprins, în care președintele rus este imortalizat pe un tanc de război în miniatură, potrivit digi24.ro. Opera de artă aparține artistului francez James Colomina, care a scris, pe contul lui de Instagram, că această sculptură își propune să denunțe absurditatea războiului și să evidențieze curajul copiilor în fața unor situații violente și catastrofale declanșate de alții.  

Instagram-ul  prezintă alte două statui roșii identice ale lui Vladimir Putin amplasate în parcuri din întreaga lume, una fiind amplasată în Parc de Joan Miró din Barcelona iar alta în Jardin du Luxembourg din Paris

James Colomina este un tehnician dentar care a devenit artist de stradă, lucrările sale fiind, în opinia lui, artă liberă. Este o artă publică și urbană care se eliberează de constrângeri și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, a explicat artistul francez. Artistul francez a postat mai multe fotografii ale copiilor care s-au apropiat de statuia președintelui rus.

James Colomina a realizat mai multe statui pe care le-a vopsit în culoarea roșu aprins, pe care le-a amplasat în locuri publice, fără să anunțe acest lucru. Artistul a amplasat în această primăvară în Franța o statuie care prezența un copil soldat care poartă o pușcă ce se transformă într-un trandafir, dorind astfel să transmită un mesaj de condamnare a războiului din Ucraina. Artistul a mai realizat două sculpturi în culoarea roșie pe care le-a amplasat în orașul Berlin, pentru a celebra împlinirea a 32 de ani de la căderea zidului Berlinului. Instalarea sculpturii în Central Park are loc la mai bine de cinci luni de la începutul invaziei invaziei ruse în Ucraina.

Guvernul francez, neputincios în fața opoziției parlamentare: Reintroducerea certificatului verde a fost respinsă

Articolul precedent Efectele secetei: Apicultorii din România cer sprijin financiar din partea statului 
Articolul următorPonta: „Oamenii votează pe aceleaşi prostii, să dăm jos ciuma roşie, să luptăm cu corupţii să aducem nişte corupţi mai mari, dar să fie ai noştri”