# DNA a făcut prăpăd. Nouă dosare trimise rapid în instanță

_Published: 2019-07-08_

Procurorii anticorupție din țară au avut o lună aglomerată. Astăzi au făcut public că mai multe persoane au fost trimise în judecată luna trecută în nu mai puțin de 9 dosare. Este vorba despre trei primari, un viceprimar, un ofițer de poliție, un inginer, 15 persoane fizice și administratori, printre care și un inculpat arestat preventiv, 4 societăți comerciale, o asociație, precum și președintele unei asociații.

„_Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:_

**C_HIRIAC NICOLAE, la data faptelor primar al orașului Broșteni_**_, județul Suceava și reprezentant al Asociației Crescătorilor de Animale “Ciobănașul” Broșteni, pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, participație improprie sub forma instigării la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,_

**_ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE “Ciobănașul” Broșteni_**_, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată._

_În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2010-2012, inculpatul Chiriac Nicolae, în calitate de reprezentant al Asociației Crescătorilor de Animale “Ciobănașul” Broșteni, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață._

_Unul dintre aceste documente (un contract de închiriere a unei pășuni, încheiat între Consiliul Local al orașului Broșteni, județul Suceava și Asociația Crescătorilor de Animale “Ciobănașul” Broșteni) a fost încheiat în baza unei hotărâri de consiliu local din anul 2010, adoptată cu nerespectarea prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziție publică și a contractelor de concesiune de lucrări și servicii publice._

_În același context, în campania agricolă 2013, inculpatul Chiriac Nicolae i-a cerut președintelui în drept al Asociației să depună la A.P.I.A. același tip de documente (al căror conținut și modalitate de întocmire, acesta din urmă nu le cunoștea) pentru a obține, în mod necuvenit subvenții pe suprafață pentru terenurile cu destinația pășune situate pe raza orașului Broșteni, județul Suceava. Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile, în valoare totală de 3.750.985 lei.  _

_În cauză. A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.745.049 lei, sumă la care se adaugă accesoriile fiscale calculate la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Chiriac Nicolae și a unei alte persoane. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. _

_Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: _

**_MIRON LAURENȚIU, la data faptei inginer agronom_**_ la primăria comunei Costuleni, județul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**_NECHITA DIMITRIE, la data faptei primar al comunei Costuleni, județul Iași_**_, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**_CIAUȘU ANGELICA, la data faptei viceprimar al comunei Costuleni,_**_ județul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**_HARABAGIU DUMITRU, la data faptei primar al comunei Costuleni_**_, județul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată._

_În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2008 – 2010, inculpații Miron Laurențiu și Ciaușu Angelica, în calitățile menționate mai sus, au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte în scopul obținerii pe nedrept, în numele mai multor persoane fizice, de fonduri din bugetul Uniunii Europene._

_În demersurile lor, cei doi inculpați menționați au beneficiat de ajutorul inculpaților Harabagiu Dumitru și Nechita Dimitrie, persoane care au deținut consecutiv funcția de primar al comunei Costuleni și care, pentru a crea aparența de legalitate privind îndeplinirea criteriilor de eligibilitate de către persoanele respective, „beneficiare” ale fondurilor europene, au încheiat, în mod fictiv, un număr de 13 contracte de arendă, care, ulterior, au fost depuse la A.P.I.A.. Acționând în această manieră, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 464.382 lei. _

_Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 534.453 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de legislația în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data efectuării plății integrale a debitului principal. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor patru inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.  _

_Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului _**_ANTON SERGIU NICOLAE, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul I.P.J. Vaslui – Serviciul Rutier,_**_ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată._

_În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada ianuarie 2016 – martie 2017, inculpatul Anton Sergiu Nicolae, în calitatea menționată, a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția sa, ce au constat în comercializarea mai multor autoturisme achiziționate anterior, în scopul revânzării. De asemenea, inculpatul a administrat în fapt un târg auto, amenajat în municipiul Iași, prin aceea că_ _a efectuat activități în legătură cu promovarea, organizarea și modernizarea acestuia, a recrutat personal pentru accesul și paza târgului,  s-a ocupat de emiterea biletelor, abonamentelor și încasarea chiriei.  _

_În ziua de 24 februarie 2017, inculpatul Anton Sergiu Nicolae a condus două autoturisme pe drumurile publice din Iași, deși avea suspendat acest drept. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Iași. _

_Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:  _

**_ȘERBĂNESCU LUMINIȚA MARILENA, la data faptelor reprezentant legal al SC Psihotera SRL_**_, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, (2 fapte), complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**_ȘERBĂNESCU DORINEL TEODOR, soțul primei inculpate_**_, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**_CONSTANTINESCU DANIELA, la data faptei reprezentant al SC Psihoterra Resources SRL_**_, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**_TUDORICĂ DINU RADU și PUSTIU LUCIA,_**_ pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**_SC PSIHOTERA SRL_**_, pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**SC_ PSIHOTERRA RESOURCES SRL_**_, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată._

_În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2009-2013, inculpatele Șerbănescu Luminița Marilena și Constantinescu Daniela, prin cele două societăți menționate, au desfășurat trei proiecte privind organizarea unor cursuri pentru persoane inactive pe piața muncii (îngrijitor de persoane vârstnice, asistență pentru îngrijirea copiilor, promovarea sănătății) finanțate din fonduri nerambursabile. În acest context, acestea au depus la Organismul Intermediar Regional pentru POSDRU – Regiunea Centru, mai multe cereri de rambursare, declarând necorespunzător adevărului că toate cheltuielile sunt eligibile, conforme cu legislația națională și comunitară și realizate în vederea îndeplinirii obiectivelor._

_În susținerea acestor cereri, cele două inculpate au anexat înscrisuri false/inexacte, privitoare la pretinse cheltuieli efectuate în derularea proiectelor (foi colective de prezență, state de plată, rapoarte activitate, prezențe cursuri, centralizatoare cheltuieli, ordine de deplasare etc.) puse la dispoziție de ceilalți trei inculpați, în calitate de manager proiect și lector. Prin aceste demersuri inculpatele Șerbănescu Luminița Marilena și Constantinescu Daniela au obținut 3.361.442 lei, sumă cu care Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în procesul penal._

_În cauză, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra unor părți sociale și asupra unor imobile ce aparțin inculpaților Pustiu Lucia, Șerbănescu Dorinel Teodor, Tudorică Dinu Radu și Șerbănescu Luminița Marilena. De asemenea, s-a mai dispus instituirea popririi asiguratorii asupra conturilor bancare deținute de toți cei șapte inculpați. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. _

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

**_BOITA EMIL, la data faptelor administrator de fapt al inculpatei SC Emy Geoinvest SRL,_**_ pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**_DOMIDE LAZĂR și VIȘOVAN GABRIEL-MIHAI, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale_**_, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,_

**_SC EMY GEOINVEST SRL_**_ pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată._

_În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2009-2014, în contextul derulării unui număr de 11 proiecte finanțate din fonduri nerambursabile (privind achiziția unor utilaje folosite în domeniul construcțiilor), inculpatul Boita Emil, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, consultanți în cadrul proiectelor respective, a depus, prin intermediul unor persoane care au acționat fără vinovăție, la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe înscrisuri cu un conținut nereal (oferte de preț, rapoarte de evaluare/selecție de oferte, etc.) prin care s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a acelor documente folosite în vederea obținerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene._

_Aceste demersuri au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 4.842.424 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sălaj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.  _

_Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: _

**_PATROLEA IRIMIA, la data faptei administrator al SC Carpentry Patrol SRL,_**_ pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,_

**_SC Carpentry Patrol SRL_**_ pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,_

**_BÎZU MIHAELA, la data faptei administrator al unei societăți comerciale_**_, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,_

**_BÎZU ILIE_**_ pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,_

**P_ATROLEA GHEORGHE _**_pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credința de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene._

_În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2011, în contextul derulării unor proiecte finanțate din fonduri nerambursabile (privind “Achiziții de mașini și echipamente pentru atelier tâmplărie, mobila și activități meșteșugărești”), inculpații Patrolea Irimia și Bîzu Mihaela au depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe înscrisuri cu un conținut nereal (facturi fiscale, ordine de plată și extrase de cont etc.) prin care s-a urmărit crearea unei aparențe de legalitate a acelor documente folosite în vederea obținerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene._

_O parte din aceste înscrisuri au fost puse la dispoziția celor doi de către inculpații Bîzu Ilie și Patrolea Gheorghe. Aceste demersuri au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 1.107.325 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.  _

_Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: _

**_OLARU NICOLAE, aflat în stare de deținere, și OLARU CAMELIA_**_, fiecare pentru pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată._

_În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 23 mai 2008 – 15 mai 2014, inculpații Olaru Nicolae și Olaru Camelia, în calitate de reprezentanți ai unei persoane fizice autorizate (PFA), au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente cu un conținut nereal, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemele de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate._

_În demersurile lor, cei doi inculpați a beneficiat de ajutorul unui angajat al primăriei comunei Valea Stanciului, județul Dolj, care le-a pus la dispoziție mai multe documente folosite ulterior la A.P.I.A. Funcționarul respectiv a solicitat procurorilor anticorupție încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, lucru cu care aceștia au fost de acord. _

_Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 281.767 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatei Olaru Camelia. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. _

_În cauză, în prezența avocaților, inculpatul **SABĂU NICOLAE, la data faptei funcționar în cadrul Primăriei com. Valea Stanciului**, a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv_ _2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a exercita orice atribuții privind verificarea și înregistrarea contractelor de arendă precum și verificarea, completarea, semnarea și eliberarea de înscrisuri doveditoare cu privire la suprafețele de teren deținute și utilizate de către solicitanții de sprijin financiar nerambursabil obținut prin intermediul Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată._

_Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Sabău Nicolae, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Dolj. _

_Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului _**_BARBU CRISTIAN _**_pentru săvârșirea infracțiunilor de_ _folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (două infracțiuni),_ _fals în înscrisuri sub semnătură privată (două infracțiuni). _

_În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în perioada 2013-2014, inculpatul Barbu Cristian, fără a avea vreo împuternicire din partea unei asociații de crescători de animale, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren (pășune) pe care nu le deținea în realitate._

_Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile, în valoare totală de 69.403 lei, debit ce a fost achitat integral de inculpat. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș – Severin._

_Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului _**_LEAU NICOLAE, la data faptelor președinte în fapt al unei asociații de crescători de animale_**_, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma instigării la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene._

_În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în campania agricolă 2017, inculpatul Leau Nicolae, în calitate de președinte în fapt al unei asociații de crescători de animale, a ajutat un membru al familiei sale să obțină pe nedrept și fără vinovăție fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în valoare totală de 29.085 lei._

_Concret, inculpatul a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false, în cadrul schemei de plată unică pentru suprafață, deși cunoștea că persoana respectivă nu era în realitate utilizator al unei suprafețe de 15 ha de pășune. În cauză, A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 29.085 lei, sumă la care se adaugă accesoriile fiscale calculate la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri și acțiuni ce aparțin inculpatului Leau Nicolae. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză_”, a comunicat DNA.
