Mult discutatul și disputat eveniment aniversar al Societății de Transport București SA ce a celebrat 110 ani de existență a transportului public bucureștean s-a desfășurat sâmbată în Parcul Izvor și a fost un real succes, în ciuda a ceea ce s-a spus în anumite zone ale mass-mediei.
Evenimentul STB 110 ani a fost marcat printr-un concert al îndrăgiților cântăreți Smiley, What S Up și Jo.
Această campanie – pentru că vorbim aici despre o întreagă campanie aniversară a STB a fost văzută de toți ca o provocare. În această campanie s-au folosit instrumente noi de marketing, tocmai pentru a da semnalul unei schimbări în societate, începând de la atitudinea pe care fiecare din noi o avem în autobuz sau pe stradă, până la modul de comunicare al companiilor, indiferent că acestea sunt de stat sau din mediul privat.
Desigur, este vorba despre faptul că și companiile de stat și cele private trebuie să vadă comunicarea cu cetățenii în slujba cărora se află, într-un mod mai apropiat de ei și de nevoile lor.
Având în vedere faptul că adresabilitatea către segmentul de public tânăr crește exponențial în mediul online, cumva apare necesitatea ca din ce în ce mai multe campanii să fie realizate prin intermediul influencerilor (vloggeri și bloggeri) pentru a transmite mai ușor mesajele acestui important segment de public.
Și chiar dacă bugetele care se cheltuiesc pe astfel de campanii în online sunt mai mici, rezultatele sunt invers proporționale, reach-urile care se obțin într-o asemenea campanie pot ajunge la cifre uriașe.
Cât despre evenimentul aniversar STB 110 Ani, putem spune că acesta și-a atins obiectivele propuse: peste 2000 de persoane au venit la concert și s-au bucurat de prestația minunată a trei cântăreți iubiți de toată lumea, iar lucrurile se pot transforma în bine chiar și în București, investind mai mult în confortul și în siguranța cetățenilor, așa cum încearcă de la un timp să facă STB SA.
Totuși, să nu uităm însă că schimbarea se face din toate direcțiile, nu doar de la cei ce ne deservesc cu serviciile publice, precum și de la noi înșine, indiferent de opțiunea politică pe care o avem și indiferent de nivelul de instruire.