# Dan Voiculescu a pierdut definitiv procesul cu Traian Băsescu

_Published: 2015-06-08_

**Fostul președinte Traian Băsescu a câștigat definitiv la Curtea

de Apel București procesul în care fusese dat în judecată de mogulul Dan

 Voiculescu, pentru afirmațiile făcute de șeful statului în iulie 2012

în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului cu privire la

controlul Justiției.**
Inițial, în martie 2013, Judecătoria Sectorului 5 respinsese

acțiunea lui Dan Voiculescu, cu privire la obligarea președintelui de a

retracta, în mod public, cele spuse și publicarea hotărârii definitive

pronunțate în cauză, însă a admis un capăt de cerere cu privire la

caracterul ilicit al afirmațiilor lui Traian Băsescu la adresa lui Dan

Voiculescu.
În mai 2014, Tribunalul București a admis apelul

președintelui și a înlăturat caracterul ilicit al faptei, decizie

menținută și la recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel București. În

 iulie 2012, Parlamentul a declanșat procedura de suspendare a lui

Traian Băsescu din funcția de șef al statului. În discursul ținut în

plenul Parlamentului, Traian Băsescu a făcut referire la încercarea USL

de a controla Justiția, amintind în context o declarație a lui Dan

Voiculescu.
„Sunt opt ani de când cu migală, cu perseverență s-a

construit independența Justiției față de politic. Știu că aveți probleme

 de neînțeles legate de acest lucru. Am văzut și afirmațiile făcute de

unul dintre liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu,

trebuie să controlăm Justiția. Dragii mei concetățeni, această vreme a

trecut. Nu puteți să întoarceți realitățile instituțiilor, ca Parchet

General, DNA, ÎCCJ, la modul de supunere din anul 2004. Tentativa

dumneavoastră de a acapara toate funcțiile de decizie în nominalizarea

înalților demnitari ai sistemului de justiție este una greșită și poate

să eșueze la referendum”, declara la acea vreme Traian Băsescu.
În

aceeași zi, Dan Voiculescu a anunțat că-l va acționa în judecată pe

Traian Băsescu pentru afirmațiile defăimătoare făcute la adresa lui.

”Îl voi acționa în judecată pe Traian Băsescu pentru afirmații

defăimătoare. Nu-i voi solicita nicio daună materială, ci doar să

recunoască public că a mințit”, susținea atunci Voiculescu.
