# Fără spor Covid în prefecturi, călătorii gratuite pentru studenți sau vouchere de vacanță

_Published: 2021-03-08_

[Senatul](http://senat.ro) a adoptat, luni, în plen, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.  8/2021 care vizează reducerea unor cheltuieli structurale referitoare, printre altele, la eliminarea sporului de 30% la salariul de bază pentru personalul din prefecturi implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID 19, cu excepţia prefectului şi subprefectului.

 În favoarea ordonanţei în forma [Guvernului](https://www.senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi=2021-03-08&ComisieID=587d586c-13fa-4bf6-8dbb-9fc3617dbdf4)au votat 72 de senatori şi 61 au fost „împotrivă”.

Potrivit [ordonanţei](https://www.senat.ro/legis/PDF/2021/21L031OG.PDF), nu se acordă vouchere de vacanţă pentru anul în curs pentru că valabilitatea celor emise în 2019 şi 2020 a fost prelungită, iar valoarea punctului de pensie se menţine la 1.442 lei, majorarea pensiilor urmând să aibă loc de la 1 ianuarie 2022.

[Legea Bugetului pe 2021, promulgată de președintele Iohannis](https://zin.ro/08/03/2021/administratie/iohannis-promulgare-legea-bugetului-2021/)

O altă măsură inclusă în ordonanţă se referă la acordarea unei reduceri de 50% pentru transportul pe calea ferată pentru studenţi, faţă de gratuitatea pentru călătorii nelimitate de care beneficiau cursanţii din învăţământul superior.

> Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum şi pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport
> se arată în OUG 8/2021

## De pe 15 martie intră în vigoare noile „facilități” pentru transportul studneților și elevilor

Totodată, **_normele metodologice_** privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți, cu modificările și completările ulterioare, se modifică corespunzator prin hotărâre a Guvernului. Aceste norme metodologice se vor aplica la data publicării hotărârii, dar nu mai târziu de 15 martie.

OUG 8/2021 va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, pe for decizional în acest caz.

[Guvernul alocă fonduri către primăriile PNL, USR PLUS și UDMR](https://zin.ro/05/03/2021/administratie/guvernul-romaniei-alocare-fonduri-primarii-pnl-usrplus-udmr/)
