Bucureștenii au șansa nesperată de a vota și pentru altceva decât viitorul președinte al României, pe 24 noiembrie.
Astfel, cei care vor merge la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale, pot să își exprime opinia și referitor la „unele probleme de interes ale Municipiului București”.
Despre ce este vorba a precizat ieri primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, pe Facebook:
„Președintele României a promulgat astăzi legea care permite organizarea referendumului local din 24 noiembrie în aceleași secții de vot cu alegerile prezidențiale, de către aceleași autorități publice și de către aceleași organisme electorale constituite deja pentru scrutinul prezidențial.
Asta înseamnă timp mai puțin petrecut în secția de vot de către bucureșteni cât și costuri mai mici de organizare. Mulțumesc parlamentarilor care au inițiat proiectul, celor care l-au votat și președintelui României pentru promptitudine.
Pe 24 noiembrie este important să spunem „DA” în număr cât mai mare pentru a avea un oraș organizat și dezvoltat unitar”.
De altfel, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunţat că reprezentanţii instituţiilor implicate vor avea o întâlnire astăzi pentru a stabili detaliile tehnice privind organizarea referendumului local în Capitală, menţionând că, ulterior, Biroul Electoral Central se va pronunţa asupra „unor aspecte de ordin tehnic şi juridic”.
Potrivit administrației prezidențiale, decretul a fost semnat de șeful statului marți, 5 noiembrie 2024, vizând „promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, precum și pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a referendumului național din 26 mai 2019”.
Legea vizează în special modificări aduse articolului 151, reglementându-se astfel „organizarea simultană a referendumurilor naționale sau locale cu alte tipuri de alegeri, cum ar fi cele parlamentare, prezidențiale sau pentru autoritățile locale. Astfel, alegătorii vor vota în aceleași secții, folosind buletine de vot separate, iar prezența va fi consemnată pe liste distincte. Pe actul de identitate se va aplica o singură ștampilă „VOTAT” și data scrutinului, iar organizarea referendumului va respecta aceleași norme legale ca și celelalte alegeri”.