Ludovic Orban a fost alături de miniștrii săi azi, după puteri. Programul prim-ministrului a fost destul de încărcat, astfel încât a reușit să îi susțină decât pe o parte dintre colegii săi care și-au preluat mandatele în cadrul conferințelor de presă.
Ludovic Orban a participat la preluarea mandatului de ministru al Muncii și Protecției Sociale de către Victoria Violeta Alexandru, cel al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor – Costel Alexe, al ministrului Educației și Cercetării – Cristina Monica Anisie, dar și al ministrului Sănătății – Victor Sebastian Costache.
În rest, miniștrii noului cabinet au avut-o alături pe viceprim-ministrul Raluca Turcan. Turcan i-a sprijinit pe Ion Ștefan – ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, și pe Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.
După importanță, ar fi de menționat că președintele Klaus Iohannis a participat marți la ceremoniile de preluarea mandatelor miniştrilor de Externe, Apărare, Justiţie şi Interne.