# Diana Șoșoacă, inculpată oficial

_Published: 2025-10-07_

Diana Șoșoacă, trimisă de români în Parlamentul European ca reprezentantă a partidului SOS, pe care îl conduce, are, de ieri, o nouă calitate.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus inculparea acesteia în dosarul în care este cercetată pentru o serie de infracțiuni, iar în paralel se așteaptă decizia Parlamentului European referitor la imunitatea acesteia.

În urmă cu două săptămâni, procurorii [anunțau](https://zin.ro/23/09/2025/romania-nasilor/parchetul-general-solicita-parlamentului-european-ridicarea-imunitatii-dianei-sosoaca/) că au solicitat Parlamentului European ridicarea imunității Dianei Șoșoacă, în legătură cu mai multe fapte.

Și, dintr-un comunicat publicat [ieri](https://www.mpublic.ro/content/c_06-10-2025-15-10)rezultă că este vorba despre aceleași infracțiuni: 4 de lipsire de libertate în mod ilegal; 4 de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite; negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia și ultraj.

De altfel, în urmă cu un an, Șoșoacă a fost sancționată în Parlamentul European, pierzând dreptul la diurnă pentru o perioadă de șapte zile și în fiindu-i suspendată temporar participarea la activitățile plenare ale Parlamentului pentru o perioadă de șapte zile.

„_Președintele a decis să aplice o sancțiune Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru perturbarea ședinței din 18 iulie 2024 prin comportament necorespunzător în timpul dezbaterii privind declarația candidatului la funcția de președinte al Comisiei_”, se precizează pe[pagina](https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/PV-10-2024-10-08-ITM-002_EN.html) PE.

Diana Şoşoacă a fost chemată ieri la audieri la sediul Parchetului General, unde a declarat că asistă la „_o execuție politică_” și că toate acuzațiile procurorilor sunt „_declarații politice_”.

Inițial, aceasta a fost chemată la Parchet pe 23 septembrie, însă nu s-a prezentat la audieri, invocând faptul că nu este în România. Ieri a venit însă cu alai, fiind întâmpinată în fața instituției de câteva zeci de susținători, care afișau pancarte cu mesajul „_Solidari cu Diana Șoșoacă_”.
