Fost ministru al Muncii în mai multe legislaturi – inclusiv în Guvernele Ciucă și Ciolacu, Marius Constantin Budăi acuză partenerii actuali de coaliție că ar face înțelegeri „pe sub masă” cu USR.
Vechea „dragoste” dintre PNL și USR, sfârșită brusc și cu scandal în vremea când Florin Cîțu era „the man”, adică președinte al liberalilor și premier, ar mocni încă, atrage atenția Budăi, care consideră că cele două formațiuni „își doresc să revină într-o alianță de dreapta, o alianță a sărăciei”.
Momentan, nici liderul PNL Nicolae Ciucă și nici șefa USR Elena Lasconi nu au dezvăluit că ar fi avut vreo întâlnire sau vreo discuție serioasă privind viitorul guvern, însă Marius Budăi consideră că „înțepăturile” din spațiul public sunt doar de fațadă, iar în realitate este vorba despre o „încercare disperată pentru refacerea polului sărăciei (dreptei) în Romania”.
Afirmațiile au fost postate pe Facebook, unde Budăi și-a pus și o posă sugestivă – purtând un tricou pe care scrie procentul de 9,4%, adică „procentul cinic cu plata pensiilor”.
„Înțelegem din spațiul public că cele două partide, care au mai guvernat împreună, și mă refer aici la PNL și USR își doresc să revină într-o alianță de dreapta, o alianță a sărăciei pe care cetățenii români nu o vor uita ușor. Încă nu au creionat nimic, dar dumnealor se ceartă, deja, pe cine să conducă această alianță a sărăciei. Am un deja-vu cu certurile dumnealor, dumneavoastră nu?
Libera asociere este garantată în România și este dreptul dumnealor la asociere, dar am și eu dreptul să aduc aminte cetățenilor români ce au însemnat pentru noi aceste „elemente de dreapta” promovatoare de sărăcie pentru cei mulți și adepți ai lui „NU AM” și „VOM VEDEA”.
În goana lor disperată pentru a guverna dezastruos pentru poporul român, nu au ratat nicio categorie socială sau de vârstă. Astfel:
la preluarea guvernării au avut o Lege pentru majorarea alocațiilor pentru copii – NU AU respectat legea, au promulgat termene și au dat „promulgarea – promulgării”, iar la final alocațiile tot nu au fost majorate așa cum se prevedea inițial;
au fost singura guvernare care nu au majorat pensiile absolut deloc și printr-un exces de cinism le spuneau cetățenilor români că trebuie să muncească până la finalul vieții;
mai mult, au condamnat seniorii României la sărăcie pentru următorii 50 de ani prin introducerea acelui procent cinic cu plata pensiilor de 9,4% și a trebuit să revenim, noi #PSD, la guvernare și să purtăm discuții repetate cu Comisia Europeană pentru eliminare;
au fost promotorii sărăciei în muncă prin punctul de vedere negativ, trimis oficial de Guvernul României către Comisia Europeană, asupra adoptării Directivei Europene privind instituirea salariului minim european. Am revenit noi #PSD la guvernare și am schimbat și acest lucru și cu Marcel Ciolacu premier vom implementa aceasta Directivă. Tot în această notă, au fost guvernul care a majorat salariul minim în România cu cea mai mică valoare;
de persoanele cu dizabilități nu s-au ocupat absolut deloc;
nu au „omis” nici mediul de afaceri – după exact un an de pandemie, România era, conform unui clasament întocmit la acea vreme de FMI, doar pe locul 129 în lume, în urma Congo și Afganistan, la sprijin direct acordat de stat economiei – am revenit ,noi #PSD, la guvernare și am îndreptat și acest aspect;
au avut, totuși, și ceva pe plus… ACHIZIȚII PUBLICE LA PRETURI EXORBITANTE ÎN PANDEMIE (ex. măști, izolate, vaccinuri etc.). Și dacă vorbim de pandemie, să nu uităm de măsurile aberante de a ne închide părinții și bunicii în case, de a închide piețele agroalimentare cu produse românești, dar a lăsa supermarketurile deschise si, cireașa de pe tort, petrecerea din biroul premierului.
Să mai spunem că de fiecare dată când au fost la guvernare a însemnat cădere economică și întregim tabloul sărăciei, pardon, „dreptei” în Romania”, atrage atenția Budăi.