Sursa Foto: Europa Liberă România

România are un nou ambasador în Statele Unite ale Americii, în persoana lui Dan Andrei Muraru.

În vârstă de 39 de ani, Muraru a fost până azi consilier prezidențial, funcție din care a fost eliberat printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.

Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial în același timp cu cel privind acreditarea lui Dan-Andrei Muraru „în calitate de
ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii, cu reședința la Washington
”.

Absolvent al Facultății de Istorie (2005), licențiat al programului de master „Românii și Europa” (2007) și doctor în Istorie (2011) al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Muraru a fost numit consilier prezidențial încă din decembrie 2014. Până azi, acesta a fost la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă.

În același timp, actualul ambasador a lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), iar în perioada 2006-2009 a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. A fost membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune (2014), iar între iulie-decembrie 2014 a fost consilier personal al lui Klaus Iohannis.

Andrei Muraru este lector universitar în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană) şi cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Totodată, Muraru a fost decorat de Regele Mihai pentru contribuția adusă la cunoașterea istoriei monarhiei din România cu medalia „Regele Mihai I pentru loialitate” (2008) și pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofițer (2015). În 2019, Andrei Muraru a fost decorat de Președintele Italiei, Sergio Mattarella, cu Grande Ufficiale Ordine al Merito della Repubblica Italiana.

Conform ultimei declaratii de avere, Muraru a câștigat anul trecut 151.505 lei în calitate de consilier prezidențial, 28.686 lei din activitatea didactică la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, 36.546 lei ca cercetător științific al Institutului pentru Studierea Holocaustului, plus 1.091 lei din activitățile didactice la ANIMV. Soția acestuia s-a ocupat de asemenea cu activitățile didactice la ASE București – pe un total anual de 7.072 lei, încasând totodată și un salariu „confidențial” de la BNR.

Articolul precedentŞeful Direcţiei Anticorupţie Prahova, acuzat că nu-şi poate jutifica toată averea
Articolul următorOrban „bate șaua” să priceapă Cîțu: „Am participat la toate bătăliile cu hidra comunistă”