# Ex-ministrul Dan Vîlceanu, pro moțiunea împotriva lui Marius Budăi: „Am votat pentru demiterea ministrului!”

_Published: 2023-03-07_

Astăzi a fost votul pe moțiunea simplă depusă de USR&Forța Dreptei împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, vot care a adus o surpriză din „aripa” PNL.

Cândva președinte al TSD Gorj, între 2006 și 2009, deputatul Dan Vîlceanu, actualmente PNL, a votat pentru demiterea lui Budăi, nu din greșeală, cum poate s-ar crede, ci cumva asumat.

Fost ministru de Finanțe în Guvernul Cîțu, iar pentru o scurtă perioadă și ministru al transporturilor și infrastructurii, [Vîlceanu](https://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=323&cam=2&leg=2020)a explicat pe Facebook poziționarea sa, declarând sus și tare că este pro moțiune, pe considerentul că ministrul PSD al Muncii într-adevăr a eșuat.

[Moțiunea](https://zin.ro/06/03/2023/politica/dezbateri-in-camera-deputatilor-pe-motiunea-impotriva-ministrului-muncii-gasiti-va-un-loc-de-munca-in-sectorul-privat-pentru-a-va-demonstra-valoarea/) intitulată „_Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale_” a fost respinsă cu 86 de voturi, 177 împotrivă și 4 abțineri, însă chiar și a așa, a obținut 30 de voturi în plus față de numărul semnatari. Iar în postarea de pe [Facebook](https://www.facebook.com/DanVilceanu.ro/posts/777911263697455), Vîlceanu leagă votul său de faptul că, de la o pensie medie de 1.500 de lei în 2020, în 2021 s-a ajuns la 1.666, iar în 2022 abia la 1.734 de lei.

„_Pensia medie a crescut cu 166 de lei de la 2020 la 2021 și cu doar 68 de lei de la 2021 la 2022. În plus, inflația a fost 5% în 2021 și 14% în 2022._

_Ieri, la dezbaterea moțiunii simple, ministrul PSD Marius Budăi spunea că pensionarii trăiesc mai bine de când a venit PSD la guvernare. Având în vedere datele de mai sus, mă tem că iar a mințit în plenul Camerei Deputaților._

_Același ministru a mers la protest în fața Palatului Victoria împotriva Guvernului din care face parte, a întârziat reforma pensiilor speciale și a pensiilor din sistemul public de pensii, generând un risc de pierdere a fondurilor din PNRR._

_În plus, am aflat din presă și comportamentul la adresa femeilor, care nu e demn de un ministru._

_Având în vedere toate cele menționate mai sus, astăzi, la votul pentru moțiunea simplă împotriva ministrului Budăi puteți să intuiți cum am votat.
Am votat pentru demiterea ministrului Marius Budăi_”, explică Dan Vîlceanu.
