# Mogulul fugar Sebastian Ghiță a cerut revocarea mandatului de arestare

_Published: 2019-03-07_

**Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat miercuri seara, la propriul post

de televiziune, România TV, că a cerut revocarea mandatului de arestare

preventivă în lipsă din dosarul privind contractele de prestare de servicii IT.**

„Am solicitat revocarea

mandatului de arestare pentru că avocaţii mei au reuşit să obţină noi probe şi

noi dovezi că acest ultim dosar în care mai am mandat de arestare s-a bazat pe

probe falsificate. Am dovada clară că procurorii de la Ploieşti, Onea şi

Negulescu, au presat şi în acest dosar – cinci am avut – în fiecare dintre ele,

tone, zeci de declaraţii au fost obţinute prin falsuri sau prin folosirrea unor

martori care să dea declaraţii sub presiune”, a declarat Sebastian Ghiţă.

 Potrivit fostului deputat, acuzaţiile sale se

bazează pe faptul că recent a obţinut un document din dosarul său care arată că

Vlad Cosma, martor în cauză, a fost obligat sa mintă de procurorii de la DNA

Ploieşti. „Chiar şi în acest dosar, când au obţinut arestarea, trebuie să

înţelegti că acum câteva zile, am reuşit şi obţinând o hârtie de declasificare

de la DNA să îmi dau seama că l-au presat pe Vlad Cosma şi în acest dosar să

dea o declaraţie sub identitate protejată, falsă şi l-au presat să spună în mod

fals că eu ştiam că voi fi anchetat şi de aceea m-am sustras urmăririi penale.

Chestiunea aceasta s-a dovedit astăzi că este falsă. Obţinând dovads că

martorul din acest dosar cu firmele de IT, cu Siveco, cu UTI, cu toate firmele

de IT am rămas uimit, nu am cuvinte şi nu înţeleg, după atâta scandal public,

cum cineva poate crede că o dovadă fasificată mai poate fi la baza unui mandat

de arestare a unui cetăţean român”, a mai spus Sebastian Ghiţă.

DNA Ploieşti a cerut

arestarea în lipsă şi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în

februarie 2017 faţă de Sebastian Ghiţă pentru trafic de influenţă, spălare de

bani şi constituire grup infracţional organizat, în dosarul privind încheierea

contractelor de achiziţia de programe informatice din fonduri publice şi

europene.

Sebastian Ghiţă mai are mandat de arestare preventivă

în lipsă doar în acest dosar.
