# Dîncu, posibilă strategie pentru prezidențiale: „Preşedintele PSD poate câştiga alegerile aducând în jurul lui şi alte formaţiuni civice”

_Published: 2023-02-07_

Vasile Dîncu vede „luminița de la capătul tunelului” în ceea ce privește șansele ca PSD să dea un președinte în 2024.

Potrivit unor declarații preluate de [Știri pe Surse](https://www.stiripesurse.ro/vasile-dincu-marcel-ciolacu-poate-castiga-alegerile-prezidentiale-conditia-esentiala-pe-care-t_2778950.html), Dîncu consideră că este posibil ca la alegerile prezidențiale Marcel Ciolacu să fie ales președinte, explicând că afirmațiile sale nu sunt făcute doar ca politician, ci și ca sociolog.

Astfel, fostul ministru al Apărării consideră că reușita depinde de o strategie care nu a mai fost aplicată până în acest moment, anume de a aduce alături și „_alte formaţiuni civice_”. Numele prezidențiabilului rămâne același indiferent de calcule, iar preşedintele Consiliului Naţional al PSD s-a mai declarat [susținător](https://zin.ro/21/12/2022/politica/dincu-il-vede-pe-ciolacu-candidatul-psd-la-prezidentiale-nu-isi-doreste-puterea-cu-orice-pret/)al șefului său pe linie de partid, inclusiv în decembrie.

„_Mi se pare falsă ideea că preşedinţii PSD, Năstase, Geoană şi Ponta au pierdut pentru că erau preşedinţii PSD. Am fost acolo, am făcut exit-pollurile, am văzut greşelile strategice care s-au făcut, aş putea să spun că nu a fost numai acest lucru. Nu a existat preocuparea de a construi o platformă de stânga mai largă. (…)_

_Eu cred că preşedintele PSD poate câştiga alegerile, dar nu bazându-se numai pe voturile partidului, ci aducând în jurul lui şi alte formaţiuni civice, de la ecologişti, la alte forme de centru stânga, promovând un numit tip de comunitarism ca în Transilvania, ajutând comunităţile să se exprime. _

_Trebuie să faci o politică cu mai multe viteze, ai nevoie de o viteză pentru sud alta pentru Transilvania. În Transilvania oamenii vor mai multe drepturi şi autonomie, în Moldova şi sud au nevoie de mai mult sprijin din partea statului, au nevoie de resurse pentru dezvoltare, trebuie să găseşti un mixt de politici_”, a explicat Dîncu, potrivit sursei citate.

Și, conform lui Vasile Dîncu, PSD mai are un atu, care poate fi speculat: „_Acum avem mai multe argumente, legate de faptul că contracandidatul nostru va fi nu din opoziţie ci din partidul care a condus România în ultimii ani, nu mai poate să vină unul care este nevinovat. Ar putea să conteze şi mandatului lui Marcel Ciolacu, dacă reuşeşte un mandat bun pentru România. (..) Oamenii ar vrea să le meargă bine dar să vadă şi schimbarea. Sper să reuşim să fim o speranţă pentru viitor_”.
