Un tânăr din Mureș a fost reținut ieri pentru dare de mită, după ce a încercat să își plătească un dosar penal. Tânărul era cercetat pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier și a sperat că suma de 2.300 de lei este un preț corect pentru a scăpa de orice acuzație.
„Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au prins în flagrant un tânăr din județul Mureș care a oferit unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, cu titlu de mită, suma de 2.300 lei, pentru ca acesta să nu ia măsurile legale, cu ocazia constatării unei infracțiuni la regimul circulației, respectiv conducere a unui autoturism fără permis de conducere, fals și uz de fals.
În 31 ianuarie, un agent de poliție a formulat un denunț la sediul Serviciului Județean Anticorupție Mureș, din care reieșea faptul că o persoană i-a oferit o sumă de bani în scopul mai sus-menționat.
Ca urmare a denunțului formulat, în data de 05 februarie 2020, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Mureș, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au organizat acțiunea de prindere în flagrant, prilej cu care tânărul în cauză a fost prins în timp ce oferea agentului de poliție denunțător suma de 2.300 lei pentru a nu i se întocmi dosar penal”, a comunicat Direcția Generală Anticorupție.