Ședința extraordinară a CL Sector 5, o bombă cu ceas dezamorsată de Piedone

Suspiciuni de corupție la Economat prin metoda facturilor duble. DNA a fost sesizat

În prima ședință extraordinară a Consiliului Local al Sectorului 5, din data de 7 ianuarie 2021, în sală a fost prezent un număr de 24 de conslieri din cei 25, ședința fiind, astfel, legal constituită, ordinea de zi fiind votată cu 23 de voturi „pentru” și o abținere.

Florea și-a încetat mandatul de consilier local

La începutul ședinței, primarul Cristian Popescu Piedone le-a adus la cunoștință consilierilor locali prezenți în sala de consiliu despre încetarea mandatului fostului primar și acum fostului consilier local, Florea Daniel.

„S-a luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Florea Daniel.”, li s-a spus consilierilor locali ai Sectorului 5.

Încetarea mandatului lui Florea se datorează faptului că acesta a fost ales parlamentar din partea PSD, în urma rezultatelor alegerilor din data de 6 decembrie 2020. Astfel, mandatul de deputat reprezintă al treilea loc de muncă pe bani publici al acestuia după ce, în prima jumătate a acestuia an și-a executat ultima tranșă din mandatul de primar al Sectorului 5, fiind detronat de Cristian Popescu Piedone, ca mai apoi să fie ales consilier local în același sector și subordonat al celui care l-a detronat la primărie.

Curățenie generală la Economat Sector 5. Piedone: „Nu sunteți rentabili, plecați acasă”

Spirite încinse în ședința extraordinară de consiliu a Sectorului 5

În cadrul ședinței extraordinare s-a discutat, de asemenea, despre situația bugetară, direct vizată fiind Trezoreria și bilanțul anual al acesteia. Observând o serie de abțineri la adoptarea punctelor de pe ordinea de zi, primarul Cristian Popescu Piedone i-a apostrofat pe consilieri, atrăgându-le atenția că o „abținere” ar trebui explicată, sugerând că transparența totală este mereu binevenită.

„Spuneți, domnule, de ce vă abțineți! Abținerea dumneavoastră înseamnă blocajul instituției.”, a spus Piedone.

„Legislativ, trebuie să ne consultăm în amănunt”, a replicat consilierul Ducuță (PNL), insinuând că ședința de consiliu a fost anunțată din scurt, astfel că nu a existat suficient timp de cosultare a punctelor de pe ordinea de zi.

„Executivul spune așa, cu asentimentul dumneavoastră, putem închide această ședință și să o convoc peste o oră, ca să aveți timp să studiați”, a răspuns Piedone. „Și putem să o reluăm după o oră”, a continuat acesta, renunțând, însă la idee.

Centrele de vaccinare, pe lista consiliului

„Vom pune în aplicare destinația sălilor de sport, pentru a fi folosite în scopul vaccinării populației”, a declarat edilul.

„Unde este polemică, este dorință de dezvoltare. Așa că v-aș ruga, pe dumneavoastră, consilierii, să vă mențineți acest atu al dumneavoastră”, a încheiat primarul Cristian Popescu Piedone, într-o notă constructivă.

Economatul, locul unde banii și foștii reprezentanți dispar fără urmă

Referitor la subiect, consilierul USR PLUS Constantin Naciu a declarat: „În data de 30 (n.r. decembrie 2020) s-au luat aceste hotărâri de consiliu local, în data de 31 (n.r. decembrie 2020) s-a procedat la sigilarea Economatului, iar în data de 4 (n.r. ianuarie 2021) am revenit la sediu, în ideea de a desigila, de față cu angajații și reprezentanții, foștii reprezentanți. Dumnealor nu s-au prezentat. Nu s-au prezentat nici în data de 5 ianuarie, în data de 6, ieri abia, am reușit să intrăm în sediul Economat, în prezența angajaților și a foștilor reprezentanți. Și astăzi am reușit să ne înțelegem cu fostul director al societății Economat Sector 5 să părăsească biroul pe care îl ocupa în mod nelegal. Activitatea comisiei de management a început ieri, prin grija domnului Bogdan Dragomirescu, care a obținut o serie de documente, a continuat astăzi și va continua în următoarele luni prin grija domnului Crețu. Vom sprijini comisia și pe domnul Crețu”, a declarat consilierul USR PLUS.

Suspiciuni de corupție la Economat cu facturi duble – sesizare la DNA

„Astăzi am trasmis o sesizare referitoare la situația în care insituția a fost pusă, și anume cea în care în data de 5 ianuarie, la Registratură s-a primit un plic din partea Economat SA. În acel plic am primit copii după nouă procese verbale de predare-primire a unor bunuri. Lângă acestea am regăsit și patru facturi în original, însoțite de avize de însoțire a mărfii, emise în 23.12.2020. În urma verificărilor la Direcția Economică, s-a constatat că aceste bunuri nu au fost primite în cursul anului 2020, întrucât nu a fost dată nicio comandă în acest sens, ele fiind primite în 2019 și achitate prin ordine de plată. Astfel s-au emis două rânduri de facturi. Procesele verbale erau identice. Am returnat documentele, nu le-am înregistrat și nu recunoaștem nicio obligație de plată. Am întocmit o sesizare către DNA.”, s-a adăugat în finalul ședinței de consiliu.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentConstanța: Minore crescute în condiții mizere și abuzate sexual
Articolul următorAmenzi până la 2.500 lei pentru cei care aruncă brazii la voia întâmplării
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.