Afacerea Băneasa, cel mai mare tun imobiliar dat vreodată în România, a fost „legiferată” cu largul şi nemijlocitul concurs al primarului general al Capitalei, Traian Băsescu. El a propus spre aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, la data de 13 septembrie 2001, o hotărâre de urbanism care încalcă sau permitea încălcarea mai multor legil, hotărî de Guvern, ordine de ministru şi ultima pe listă, a Constituţiei României. În urma demersului lui Băsescu, susţinut de CGMB, pe cele 220 de hectare luate cu japca ulterior de la staţiunea didactică a Universităţii de Agronomie (USAMV) au răsărit mall-uri, clădiri de birouri şi vile de lux. Vom dovedi, în cele ce urmează, cu documente incontestabile, că Traian Băsescu este, deşi a negat-o în mod repetat, primul „oficial” care şi-a pus semnătură pe documentele care au permis jaful imobiliar din Băneasa. El este cel care a semnat, în calitate de primar general, expunerea de motive prin care i-a convins pe consilierii capitalei să voteze construirea ilegală de hipermarketuri, mall-uri şi vile de lux în folosul SC Băneasa Investments, firma controlată de Gabriel Popoviciu, pe terenul agricol cu care fusese impropietarita, în scop didactic, Universitatea de Agronomie.
Expunerea de motive nu este un act oarecare, ci are o importanţă deosebită, deoarece acolo le explică primarul, consilierilor, care sunt motivele care l-au determinat să le supună la vot proiectul de hotărâre, pe care aceştia urmează să îl voteze. Probabil că se vor găsi destui care să spună că de fapt consilierii sunt principalii vinovaii, deoarece ei sunt cei care votează hotărârea. Într-adevăr, spunem noi, este şi vina consilierilor, dar cum ar mai fi putut greşi aceştia dacă primarul refuza să promoveze PUZ-ul din cauza numeroaselor ilegalităţi?
DNA nu vede pădurea din spatele copacilor?
Potrivit legii, planurile urbanistice zonale (PUZ), precum cel
propus de Traian Băsescu pentru afacerea Băneasa, au caracter de
reglementare, adică devin, după aprobarea de către consiliile locale,
legi de urbanism pentru zonele pentru care au fost aprobate. Toate
construcţiile ce urmează a se ridica în acea zonă pot fi realizate numai
potrivit PUZ-ului în cauză. Tocmai de aceea legea prevede că acestea nu
pot fi iniiiate decât de către proprietarul terenurilor sau de către
chiriaş sau concesionar, bineînţeles, cu acordul proprietarului. Este
evident pentru oricine – Băsescu trebuia să ştie, la momentul la care a
propus PUZ-ul spre aprobare că proprietarul terenului era Universitatea
Agronomică şi că aceasta ar trebui să fie şi beneficiarul PUZ. Or, după
cum puteţi vedea în acordul de mediu, beneficiarul PUZ este societatea
Trination SA (firma care face parte din grupul controlat de Gabriel
Popoviciu). În mod normal, din momentul în care vedea acest lucru, că
beneficiarul PUZ-ului era o societate care nu avea niciun drept real
asupra terenului Universităţii, primarul general era îndreptăţit să
refuze să-l mai înainteze spre aprobarea CGMB şi era dator să ceară
verificarea documentelor care au stat la baza elaborării acestuia.
Verificările ar fi dat la iveală, mai mult ca sigur, că PUZ-ul nu a fost
întocmit în baza unui certificat de urbanism (nulitate absolută) şi mai
ales că nu conţine nici avizele obligatorii cerute de lege, ceea ce
ducea din nou la nulitatea absolută a PUZ-ului.
Primarul de atunci al
Capitalei nu a făcut nimic pentru a se respecta legea: a ignorat cu
desăvârşire faptul că Trination SĂ nu era proprietarul celor 220 de
hectare de teren din Băneasa, ba mai mult, a „uitat” să le spună
consilierilor cine este proprietarul terenului; nu a cerut verificarea
existenţei certificatului de urbanism şi nici a avizelor obligatorii
prevăzute în Legea 350/2001 (privind amenajarea teritoriului şi
urbanismului). Cel mai important dintre acestea, cel final, trebuia dat
de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Or,
Traian Băsescu fusese ministru la Transporturi, chiar de două ori, deci
ştia că fără acest aviz obligatoriu nu avea dreptul nici măcar să pună
în discuţie PUZ-ul lui TriNation SĂ. Oare procurorii DNA care anchetează
cazul Băneasa chiar nu au văzut niciuna dintre acestea, că prea sar în
ochi?
Patalama de la un judecător strâmb
În continuare, este demn de remarcat că terenul la care se face
referire în planul urbanistic intrase în proprietatea Universităţii cu
doar trei luni tnainte, la data de 6 iunie 2001. Specialiştii în
domeniul urbanismului, pe care i-am consultat, ne-au declarat că este
practic imposibil să se parcurgă toate fazele legale ale unui PUZ (de la
stabilirea principiilor acestuia şi până la votul în consiliu sunt o
grămadă de etape de parcurs). Într-adevăr trebuie să remarcăm că multe
dintre avize au fost obţinute tnainte de data la care Universitatea a
primit titlul de proprietate, (majoritatea erau date în luna februarie).
La acea dată, terenul era încă în domeniul public, orice „intervenţie”
cu scop comercial asupra acestuia fiind interzisă de Constituţie.
Cei
de la Băneasa Investment ar putea argumenta aici că nu este nicidecum
adevărat că terenul era în domeniul public al statului şi că
Universitatea era deja proprietarul celor 220 de hectare. Într-adevăr,
USAMV a obţinut, la data de 25 aprilie 2000, o incheire de la Cartea
Funciara a sectorului 1, prin care un „judecător strâmb”, pe nume
Gheorghe Cuzuc, dispunea intabularea dreptului de proprietate al USAMV
cu titlu de „drept de împroprietărire”. Juriştii pe care i-am consultat
califica termenul drept un nonsens juridic, spunându-ne că la fel de
legal era să se treacă, de pildă „drept de fericire” sau „drept de
sănătate”.
Manevrele pentru a obţine o asemenea intabulare au fost, la rândul lor, mai mult decât jenante. Cererea de intabulare nu a fost introdusă de Universitate (prin reprezentant sau mandatar, cum este legal), ci de Andrei Mihai Bejenaru, avocatul şi ulterior preşedintele CĂ la ”Băneasa Investments”. Intabularea puscariabila făcută de Cuzuc menţiona că temei legea prin care regele Mihai împroprietărise Universitatea în 1929, lege care nu dădea dreptul nicidecum să se desfăşoare activităţi imobiliare precum cele dorite de Popoviciu şi asociaţii săi. Mai mult decât atât, legea era abrogata şi nu putea fi folosită ca temei de drept, cum a făcut-o judecătorul arestabil Gheorghe Cuzuc. De unde este cât se poate de evident că terenul a fost într-adevăr, până tn 2001, proprietatea publică a municipiului Bucureşti oricât şi-ar fi dorit altfel Popoviciu, rectorul USAMV Ioan Alecu sau primarul general Traian Băsescu.
Aberaţiile primarului
„Scăpările” hotărârii iniţiate de Băsescu nu se opresc aici: planul propune realizarea de investiţii publice (centru comercial, birouri, servicii) şi private (locuinţe, centru comunitar). Toate acestea sunt însă de tip privat, cu caracter comercial, în scopul obţinerii de profit, niciuna neavând caracter de investiţie publică. Mai mult decât atât, textul hotărârii menţionează documente care erau anulate sau înlocuite, fapt remarcat şi în mass media centrală: acordul de mediu 405/15 august 2001, invocat în hotărâre, fusese anulat şi înlocuit cu un altul, la data de 23 august 2001, iar avizul comisiei de urbanism a CGMB, trecut ca fiind obţinut în iulie 2001, a fost obţinut (înlocuit?) la 28 august 2001 şi aprobă un raport al arhitectului şef fără număr şi data.
Minutul 91
Altfel vehement cu marii moguli, preşedintele Traian Băsescu nu i-a reproşat nimic omului de afaceri Gabriel Popoviciu, nici când acesta a fost reţinut de procurorii DNA. Mai mult, i-a luat apărarea în plină anchetă, când s-a întrebat în direct, retoric, care este vina unui om (Popoviciu n.n.) care a investit un miliard de euro. Preşedintele nu s-a sinchisit atunci de acuzele presei (tot mogulii, fireşte!) că declaraţia sa ar fi o imixtiune în actul de justiţie, precizând doar că l-a cunoscut pe Puiu Popoviciu la Primărie, când acesta i-a prezentat programul de investiţii în nord (Băneasa – n.n.). De fapt ce calitate avea Popoviciu când v-a prezentat planul de investiţii, domnule preşedinte: fals proprietar, asociat cu domeniul public său viitor împroprietărit prin neglijenţă (?) primarului Capitalei
