Nicolae Ciuca

Pare că disensiunile dintre PSD și PNL nu ajung la un final, zilele acestea „mărul discordiei” fiind vilele aflate în proprietatea statului. Este vorba despre vila din strada Aviatorilor unde ar urma să locuiască Klaus Iohannis, și cea din Cucu Starostescu, unde stă Marcel Ciolacu, ambele aflate în administrarea Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).

Iar după ce Marcel Ciolacu aproape că l-a făcut „mojic” pe Nicolae Ciucă, acesta din urmă a ținut să să sublinieze că nu comentează… nimic.

Nu chiar nimic. Pentru că, deși a subliniat că nu comentează declarațiile lui Ciolacu, Ciucă i-a transmis „să explice cât timp a folosit facilitățile de la RA-APPS”.

Cum era de așteptat, Ciucă a fost chestionat în legătură cu afirmațiile premierului: „N-am să comentez o astfel de declaraţie, pentru că ar însemna să consider că domnul Ciolacu are habar de semnificaţia cuvântului «mojic», dar văd că, totuşi, mai sunt reminiscenţe legate de anumite sentimente. Acum, ca să închidem chestiunea aceasta, cu tot ceea ce înseamnă acea hotărâre de guvern, vreau să spun de la bun început că este o hotărâre de guvern de mai bine de un an de zile, despre care s-a ştiut şi care a fost finanţată inclusiv de domnia sa”.

Și, în contextul în care Ciolacu îi transmitea că „nu poți să fii atât de mojic să nu îți asumi lucruri pe care le faci când ești prim-ministru. (…) Nu poți să nu-ți asumi nimic din ce ai făcut, să încerci să-ți asumi numai lucrurile bune. Cel mai urât în politică este când te lauzi cu munca altuia”, Ciucă a ținut să contracareze afirmația:

Eu nu fug de niciun fel de răspundere, pentru că n-am fugit niciodată, îmi asum orice. Dacă a considerat că nu este o hotărâre de guvern potrivită, de ce nu a vorbit despre ea atunci când am elaborat-o sau de ce nu a vorbit în momentul în care a preluat dumnealui funcţia de prim-ministru şi s-a găsit tocmai acum, în campanie electorală, să o aducă în discuţie? Ok, eu o asum, n-am o problemă. (…)

Diferența între mine și oricare dintre cei care verbalizează acest subiect este că eu am stat în casa mea, eu nu am stat în casă de la RA-APPS, nu m-am folosit de această facilitate. Că au zis că îmi place să stau la țară, recunosc, sunt de la țară, am stat în curte. Nu îi zic bătătură, că bătătura mai are niște anexe, unde mai cresc păsări.

Deci am stat în curtea mea, nu în curtea RA-APPS. Când dumnealui o să explice cât timp a folosit facilitățile de la RAAPPS, să vină să stea de vorbă cu mine”, a punctat Nicolae Ciucă.

Articolul precedentAvarie majoră la rețeaua de apă din Constanța
Articolul următorVlad Popescu Piedone, verificări în teren imediat după preluarea mandatului de primar