# Alertă internațională: Anumite siropuri de tuse au dus la moartea a 66 de copii

_Published: 2022-10-06_

O alertă internațională a fost emisă pentru retragerea de pe piață a patru siropuri de tuse, transmite [BBC](https://www.bbc.com/news/world-africa-63150950).

Atenționarea vine după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că acestea ar putea fi legate de moartea a 66 de copii din Gambia.

### Siropurile de tuse au fost legate de leziuni renale acute și de 66 de decese în rândul copiilor

Produsele au fost fabricate de o companie indiană, Maiden Pharmaceuticals, care nu a oferit garanții cu privire la siguranța lor, a adăugat OMS.

În ciua avertismentului, firma în cauză a refuzat să răspundă întrebărilor.

Cu toate acestea, reporterii de la BBC au contactat Maiden Pharmaceuticals pentru comentarii.

### Oficialii indieni spun că au cerut OMS să împărtășească dovezi ale legăturii dintre siropuri și decese

OMS a identificat medicamentele drept Promethazine Oral Solution, Kofexmalin Baby Cough Syrop, Makoff Baby Cough Syrop și Magrip N Cold Syrop.

Cele patru produse au fost identificate în Gambia, dar ”_ar putea să fi fost distribuite, prin piețe, în alte țări sau regiuni_”, a adăugat OMS, în alerta publicată pe site-ul său.

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că utilizarea lor poate duce la răni grave sau deces, în special în rândul [copiilor](https://zin.ro/19/09/2022/administratie/infectii-virale-marius-nasta-pneumonie-romania/).

Intervenția OMS a venit după ce autoritățile medicale din Gambia – o destinație turistică populară – au detectat o creștere a cazurilor de leziuni renale acute în rândul copiilor.

Cei mici aveau vârsta sub cinci ani și au început să prezinte aceste simptome la sfârșitul lunii iulie.
