# Avocatul Poporului e interesat de spitalele de psihiatrie

_Published: 2019-09-06_

La câteva săptămâni de la tragedia de la Săpoca, Avocatul Poporului anunță că va face verificări la mai multe spitale de psihiatrie. Pe lista AvP se află șapte unități.

„_Ca urmare a recentelor incidente petrecute în câteva spitale psihiatrice, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și va efectua, în următoarele săptămâni, o serie de investigații în mai multe spitale de profil din țară._

_Printre unitățile sanitare vizate se află Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, județul Buzău, Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Sighetu Marmației, județul Maramureș, Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri, județul Iași, Spitalul de de Psihiatrie Palazu Mare, județul Constanța, Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei, județul Bihor, Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri “Sf. Stelian”, București, precum și Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, București._

_În urma investigațiilor va fi întocmit un Raport Special privind problemele existente în sistem și soluții în vederea remedierii acestora. Documentul va fi trimis Parlamentului și va fi informată opinia publică_”, se arată într-un comunicat de presă.
