# Ministrul Miruță așteaptă reclamații privind circulația trenurilor

_Published: 2026-07-06_

Radu Miruță, ministrul demis al Apărării, care a preluat și Ministerul Transporturilor, vrea să știe care e situația pe căile ferate române.

Mai precis, acesta pare că a aflat recent faptul că trenurile operate de CFR călători au mari întârzieri și alte probleme, astfel că așteaptă sesizări.

Azi a fost lansat în „eter” un formular prin care orice călător aflat într-un tren operat de CFR călători poate scrie despre experiența sa. Anunțul a fost făcut de ministrul demis Radu Miruță, care a atașat și linkul formularului în cauză. Iar aici, cei care vor să facă o reclamație trebuie să completeze câteva câmpuri obligatorii, inclusiv să furnizeze un număr de telefon, să indice exact trenul în care se află și vagonul, dar și stația de la care și-a pornit călătoria.

O întrebare la care răspunsul e obligatoriu este „_funcționează instalația de climatizare/aer condiționat la un nivel acceptabil?_”, dar și „_care este problema principală întâlnită în vagonul/trenul în care călătoriți?_”.

Iar Miruță explică faptul că abia în ultimele câteva săptămâni a primit sesizări legate de „_aer condiționat care nu funcționează, întârzieri, lipsă de informații, condiții de călătorie care nu sunt cele pe care le meritați_”. Așa că, personal, a sunat „_la call center-ul CFR să întreb câte sesizări au fost primite. Timp de 15 minute nu mi-a răspuns nimeni, după care am închis. I-am chemat apoi pe directorul CFR Călători și pe directorul CFR Infrastructură. Tipic: pe hârtie stăm aproape bine_”

„_Vreau să vedem realitatea exact așa cum este și să aplicăm legea acolo unde găsim nereguli, inclusiv sancțiuni dacă sunt cazuri în se plătește mentenanță care, în practică, nu se face. _

_Am lansat de astăzi un formular simplu pe care orice călător care a avut o experiență neplăcută îl poate completa în câteva clicuri. Vreau să avem o imagine bazată pe faptele călătorilor, nu pe rapoartele șefilor. _

_Timp de cel puțin două săptămâni vom strânge date din toată țara, iar apoi vom vedea concret unde sunt cele mai mari probleme și ce măsuri trebuie luate. Dacă mergeți cu trenul și întâmpinați orice problemă, vă rog să o semnalați[aici](https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSezxcJsn5up80zpPHdYFZG7tYVLHudNidVca01o2QJJO04VnQ/viewform)_”, este [mesajul](https://www.facebook.com/miruta.ro/posts/1706407577697265?ref=embed_post)ministrului.
