Ministerul Afacerilor Interne avertizează astăzi cu privire la alte încercări de manipulare a opiniei publice, prin dezinformări.
Este vorba despre o știre falsă privind pretinsa introducere a Legii marțiale în România, prin „pixul” președintelui Nicușor Dan.
Recent, în mediul online ar fi început să circule noi știri false, de această dată privind închiderea punctelor de trecere a frontierei naționale, ca parte a instituirii Legii marțiale.
„mucusor bagă LEGEA MARȚIALĂ. Regulile referitoare la naționalitate, vârstă, etc., prevăzute de art. 19, 20, 21 și 22, pe timp de pace, se aplică în totul și Curților Marțiale”, sună mesajul, exact cum acesta apare scris.
Legea marțială este impunerea controlului militar direct asupra funcțiilor civile normale ale guvernului, în special ca răspuns la o urgență temporară, cum ar fi invazia sau catastrofa majoră, sau într-un teritoriu ocupat.
Iar referitor la aceste informații, MAI arată că este vorba despre „o nouă tentativă de manipulare și dezinformare derulată pe platformele de social media‼️ Sunt transmise informații false privind așa zisa închidere a punctelor de trecere a frontierei naționale”.
Totodată, MAI face un nou apel la români, de a nu distribui „astfel de mesaje și să se informeze din surse oficiale”.