Sursa: Facebook

Bugetul pe 2025 a trecut de Parlament aseară, după ore întregi de dezbateri și certuri… moderate.

Proiectul a trecut cu 254 de voturi „pentru” şi 192 de voturi „împotrivă”, în condițiile în care nici în dezbaterile din comisii, și nici în plen nu au fost adoptate amendamente.

Anterior, bugetul pentru anul 2025 a trecut de comisiile de specialitate, în prezența ordonatorilor principali de credite, și a primit avize favorabile. Draftul a ajuns în comisii după ce Guvernul a aprobat proiectul pe 1 februarie.

Cu toate acestea, 31 ianuarie, Consiliul Economic și Social anunța că a dat aviz negativ pentru proiect, pe considerentul că „există semne de întrebare privind posibilitatea încadrării bugetului pe 2025 într-o creștere a cheltuielilor totale de doar 14,71%, mai ales în contextul deficitului excesiv”.

Dincolo de toate acestea, ministrul UDMR al Finanțelor a anunțat aseară pe Facebook că „avem, acum, baza pentru a susține dezvoltarea țării prin investiții record, resursele pentru asigurarea plății salariilor și pensiilor, restabilirea echilibrului în finanțele țării” și că „implementarea acestui buget va ține sub control cheltuielile și va genera veniturile de care avem nevoie pentru dezvoltare”.

Anul 2025 este primul din cei 7 ani de consolidare fiscal-bugetară, perioadă pe care o avem la dispoziție pentru a atinge ținta de deficit bugetar convenită la nivel european.

România, a șasea țară ca mărime în Uniunea Europeană, trebuie să continue ritmul de recuperare a decalajelor de dezvoltare față de statele din Vestul Europei și să își consolideze statutul economic în regiune. Resursele alocate de Guvern îi vor proteja pe cei vulnerabili și vor stimula mediul privat prin cei 150 miliarde de lei investiți în economie”, a scris ministrul Tanczos Barna pe rețeaua de socializare.

Articolul precedentCuplul Vicol – Ciorbă, arest pentru 30 de zile. Cei doi au contestat măsura
Articolul următorUSR își dă mâna cu POT și restul extremiștilor în Parlament, pentru suspendarea lui Klaus Iohannis