Un bărbat din Snagov a fost trimis în judecată la finele anului trecut pentru nu mai puțin de trei infracțiuni de trafic de influență.
Trafic despre care, explică procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, s-ar fi derulat începând cu toamna anului 2024, când inculpatul i-ar fi promis unei femei că, în schimbul a câteva mii de euro, va rezolva problemele penale ale soțului acesteia, arestat și cercetat în mai multe dosare. Ce nu știa bărbatul era că, după câteva luni, femeia respectivă a anunțat anchetatorii.
În total, inculpatul ar fi solicitat nu mai puțin de 13.000 de euro, din octombrie 2024 și până în luna mai 2025. Nu a primit însă chiar toți banii, arată anchetatorii, motiv pentru care, periodic, solicita să i se achite sumele complete, în schimbul traficării influenței.
„În perioada octombrie 2024 – mai 2025, la diferite intervale de timp, inculpatul L.G. i-ar fi solicitat unei persoane (martoră) suma de 13.000 euro și ar fi primit de la aceasta echivalentul a 6.000 euro, afirmând că are influență (direct sau prin intermediul unor terțe persoane) asupra unor organe judiciare (magistrați și ofițeri de poliție) și susținând că îi va determina pe aceștia (direct sau prin intermediul unor terțe persoane) să efectueze acte contrare îndatoririlor de serviciu, astfel:
în perioada octombrie-noiembrie 2024, inculpatul L.G. i-ar fi pretins martorei suma de 9.000 euro, lăsând să se creadă că are influență, prin intermediul unor terți (inclusiv magistrați), asupra unor magistrați (procurori, respectiv judecători de la Judecătoria Sectorului 1 București și de la Tribunalul București) învestiți cu soluționarea unor cauze penale privind o persoană din familia martorei și promițând că îi va determina pe magistrații respectivi să efectueze acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să înlocuiască măsura arestului preventiv cu o măsură preventivă mai blândă și să pronunțe o sentință ”favorabilă” (pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei), indiferent de probele administrate și de situația concretă din dosarele penale aflate pe rolul instanțelor de judecată.
În perioada octombrie-decembrie 2024, inculpatul L. G. ar fi primit de la martoră suma de 4.000 euro din suma solicitată, iar, în perioada decembrie 2024-mai 2025, inculpatul L. G. i-ar fi pretins martorei să îi remită diferența de 5.000 euro neachitată;
în perioada octombrie-noiembrie 2024, inculpatul L. G. i-ar fi pretins martorei suma de 4.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra unor ofițeri de poliție și promițându-i că îi va determina pe aceștia să efectueze acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să propună reunirea dosarelor penale aflate în lucru la organele de urmărire penală privind aceeași persoană din familia martorei și să nu efectueze cercetări în dosarele penale astfel reunite, indiferent de probele administrate și de situația concretă din dosarele respective.
În perioada noiembrie-decembrie 2024, inculpatul L. G. ar fi primit de la martoră suma de 2.000 euro din suma pretinsă, iar, în perioada decembrie 2024-mai 2025, inculpatul L. G. i-ar fi pretins martorei să îi remită diferența de 2.000 euro neachitată”, detaliază DNA.
Pentru a proba acuzațiile, ancheta s-a derulat pe parcursul a câteva luni, iar în primăvara acestui an, inculpatul a fost plasat sub control judiciar. În plus, la acest moment, „în vederea confiscării speciale, în cauză s-au dispus măsuri asiguratorii”.
Și, odată cu rechizitoriul trimis spre judecare la Tribunalul Ilfov, procurorii anticorupție au solicitat și menținerea măsurii controlului judiciar și a celei asiguratorii dispuse în cauză.
Iar măsura preventivă în cazul inculpatului a fost discutată chiar ieri, la Tribunalul Ilfov, când instanța a constatat „legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpatul LUPU GEORGE”.
Menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul Lupu George, dispusă prin ordonanţa nr. 34/1/P/2025 din data de 20.05.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie- Secţia de Combatere a Corupţiei, definitivă prin Încheierea Tribunalului București pronunțată la data de 28.05.2025, până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunțarea prezentei încheieri.
Inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la Poliția Stațiunii Snagov, desemnată cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
Inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență; să nu ia legătura cu Chami Yasser și Chami Elena Georgiana (fostă Vlădescu). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”.
De altfel, tot ieri, unul dintre dosarele inculpatului pe care bărbatul din Snagov promisese că îl scoate „basma curată” prin traficul de influență a fost condamnat la Judecătoria Sectorului 1 pentru abuz de încredere, la 2 ani și 5 luni de închisoare cu suspendare.






