# Sorin Oprescu, reținut în apropiere de aeroportul din Salonic, Grecia

_Published: 2025-10-05_

Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei și mai recent urmărit general după ce a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, a fost reținut de polițiștii din Grecia în apropierea aeroportului din Salonic.

Aceasta în condițiile în care în primăvara anului 2022, Oprescu fusese arestat pe teritoriul Greciei, însă [predarea](https://zin.ro/21/07/2022/romania-nasilor/sorin-oprescu-prea-bolnav-pentru-a-fi-adus-in-penitenciarele-din-tara/) sa în România a fost refuzată de către autoritățile elene.

Între timp, au survenit modificări legislative, arată Ministerul Justiției, motiv pentru care s-a și procedat, din nou, la reținerea fostului primar al Capitalei.

„_În luna mai 2025, Biroului SIRENE a solicitat Tribunalului București să aprecieze dacă mandatul european de arestare poate fi executat din nou, în contextul modificării condițiilor de detenție. Tribunalul București a fost de acord, astfel încât s-a reiterat menținerea arestării._

_În urma colaborării între autoritățile române și omologii eleni, numitul Oprescu Sorin Mircea a fost reținut în proximitatea aeroportului din Salonic, Grecia._

_Rezultatul reprezintă un succes al cooperării strânse dintre autoritățile din România și cele din Grecia și, totodată, o direcție fermă de implicare permanentă pentru aducerea în țară a persoanelor urmărite, în vederea executării pedepselor pe teritoriul statului nostru_”, se arată într-un [comunicat](https://www.facebook.com/photo?fbid=1100710465567597&set=a.186388860333100) al Ministerului Justiției.

Sorin Oprescu fusese dat în [urmărire generală](https://zin.ro/13/05/2022/administratie/sorin-oprescu-urmarire-generala/), după ce oamenii legii nu l-au găsit la domiciliul său pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Ieri, Poliția Română a [precizat](https://politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/urmarit-international-localizat-si-retinut-in-grecia-prin-cooperare-politieneasca-internationala) că, „_în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Capitalei – Serviciul Investigații Criminale Central, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Grecia, (…) a fost localizat și reținut un bărbat în vârstă de 73 de ani, în proximitatea aeroportului din Salonic, Grecia._

_Cel în cauză a fost depistat de Departamentul de Poliție al Aeroportului Internațional Macedonia._

_Reiterăm faptul că la data emiterii mandatului, față de cel în cauză a fost dispusă urmărirea națională și internațională. Bărbatul a fost arestat în Grecia la data de 17 mai 2022, însă, la acel moment, autoritățile elene au refuzat predarea acestuia în România._

_Ulterior, au fost reluate procedurile legale în vederea aducerii în țară a persoanei condamnate, pentru executarea pedepsei privative de libertate._

_Astfel, în cadrul activităților de localizare, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Central – DGPMB au desfășurat activități investigativ-operative complexe, în colaborare cu Biroul Sirene România și Biroul Sirene Grecia._

_În prezent, pe teritoriul Greciei se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, urmând ca, în funcție de decizia autorităților judiciare elene, persoana să fie predată autorităților române_”.
