# George Simion revine la părerea sa despre Nicușor Dan: „V-am spus că e autist și nu m-ați crezut”

_Published: 2025-10-05_

Parlamentarul AUR George Simion, cel care și conduce de altfel această formațiune politică, a avut ieri un nou derapaj.

În văzul lumii, într-o postare pe Facebook, acesta a reiterat părerea sa despre Nicușor Dan, legat de tulburările de care acesta ar suferi: „_V-am spus că e autist și nu m-ați crezut_”.

În campania electorală din primăvară, înainte de alegerile prezidențiale care l-au indicat pe Nicușor Dan câștigător, George Simion opina despre acesta că suferă de tulburări din spectrul autist.

Aflat la Parlamentul European, George Simion a fost întrebat la acel [moment](https://zin.ro/16/05/2025/politica/george-simion-despre-nicusor-dan-e-autist-saracu/)despre programul lui de candidat de către o jurnalistă de la ProTV, moment în care acesta a răspuns: „_Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu_”.

Firește, declarația lui Simion a stârnit un val de indignare printre internauți, și nu numai. Ulterior acesta a susținut că nu a folosit cuvintele potrivite și că, de fapt, voia să spună altceva. Ce altceva, a explicat ieri. Pe Facebook:

„_V-am spus că e autist și nu m-ați crezut. I-ați crezut pe cei care vă spuneau că dobor euro și toată economia, că scot România din UE și din NATO. Puteam fi ca Polonia, acum suntem de râsul lumii…_”, sună mesajul celui care voia să fie președinte al României.
