Sursa: Facebook

Parlamentarul AUR George Simion, cel care și conduce de altfel această formațiune politică, a avut ieri un nou derapaj.

În văzul lumii, într-o postare pe Facebook, acesta a reiterat părerea sa despre Nicușor Dan, legat de tulburările de care acesta ar suferi: „V-am spus că e autist și nu m-ați crezut”.

În campania electorală din primăvară, înainte de alegerile prezidențiale care l-au indicat pe Nicușor Dan câștigător, George Simion opina despre acesta că suferă de tulburări din spectrul autist.

Aflat la Parlamentul European, George Simion a fost întrebat la acel moment despre programul lui de candidat de către o jurnalistă de la ProTV, moment în care acesta a răspuns: „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu”.

Firește, declarația lui Simion a stârnit un val de indignare printre internauți, și nu numai. Ulterior acesta a susținut că nu a folosit cuvintele potrivite și că, de fapt, voia să spună altceva. Ce altceva, a explicat ieri. Pe Facebook:

V-am spus că e autist și nu m-ați crezut. I-ați crezut pe cei care vă spuneau că dobor euro și toată economia, că scot România din UE și din NATO. Puteam fi ca Polonia, acum suntem de râsul lumii…”, sună mesajul celui care voia să fie președinte al României.

Articolul precedentCine decide data alegerilor locale în Capitală?
Articolul următorSorin Oprescu, reținut în apropiere de aeroportul din Salonic, Grecia