# Apa uzată va deveni potabilă, în urma unui proces de reciclare

_Published: 2022-09-05_

Oamenii nu ar trebui să mai facă ”mofturi” în momentul în care discută despre apa de la stațiile de epurare, susține James Bevan, șeful Agenției de Mediu din Marea Britanie, potrivit [BBC](https://www.bbc.com/news/uk-62708413).

Companiile de distribuție a apei vor dezvolta sisteme de reciclare a apei, pentru a transforma apele uzate în apă potabilă, prin tratarea acesteia.

### Până în 2030, apa uzată ar putea fi depozitată în apropierea stațiilor de epurare, astfel încât să poată fi colectată și procesată ca apă potabilă

James Bevan a precizat că mișcarea ”nepopulară” va ajuta la protejarea aprovizionării cu apă a Regatului Unit.

De asemenea, apa potabilă reprocesată din canalizare este ”_perfect sigură și sănătoasă, dar nu este ceva ceea mulți oameni își doresc_”.

Încă din 2013, compania Thames Water a anunțat planuri de a utiliza apele uzate reciclate în apa de la robinet din Londra, adăugând că speră să implementeze o schemă de reciclare până în 2025.

Conform lui Bevan, oamenii trebuie să ”_schimbe modul în care se gândesc la apă_”.

”_Trebuie să ne amintim de unde vine. Atunci când deschidem robinetul, ceea ce iese a început într-un râu, lac sau acvifer. Cu cât luăm mai mult, cu atât drenăm mai mult acele surse și aplicăm stres asupra naturii și faunei sălbatice_”, a explicat Bevan.

### La începutul acestui an, o companie de apă din Singapore a lansat un nou tip de bere cu apă obținută din lichid reciclat din canalizare

Compania a lansat băutura pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele [deficitului de apă](https://zin.ro/05/07/2022/administratie/rationalizare-apa-ilfov/)din țară și la soluțiile inovatoare cu care a venit pentru a rezolva aceste probleme.

În momentul de față, această bere este disponibilă în magazine și baruri.
