# Laura Georgescu, şefa CNA, urmărită penal

_Published: 2014-09-05_

**Procurorii DNA au anunţat vineri că au început urmărirea

penală împotriva şefei Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura

Georgescu, ea fiind acuzată de abuz în serviciu, în acelaşi dosar în

care este urmărit penal şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc.

**

Iată cum îşi argumentează procurorii decizia: “La data de 17

septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, președinta CNA,

autoritatea națională în domeniul audiovizualului a decis, cu o

majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenți), retragerea licenței

audiovizuale pentru un post TV. În consecință, a fost emisă decizia

nr.483/2013, în care, după o foarte elaborată expunere de motive și

considerații de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a

încălcat dispozițiile art.57 alin.1 lit.b teza 2 din Legea nr.504/2002 a

 audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de

programe pentru care i s-a acordat licența audiovizuală mai mult de 96

de ore pentru orice motive imputabile titularului, singura sancțiune

prevăzută de lege într-o asemenea situație fiind retragerea licenței”.

**CNA o-ntoarce ca la Ploieşti** 

După nici două săptămâni, pe 1 octombrie 2013, s-a emis o altă

decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi

 pentru și 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenți), precizându-se

doar că au fost admise argumentele conținute în contestația depusă de

postul de televiziune sancționat, fără a se mai realiza o analiză

tehnică sau să se țină cont dacă există un punct de vedere al

specialiștilor din cadrul CNA, care să constate dacă susținerile din

contestație sunt temeinice și legale.

„Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a

exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către

suspecta Georgescu Laura, președinte CNA, în mod nejustificat, trei

dintre membrii CNA care la ședința anterioară votaseră pentru retragerea

 licenței postului TV în ședința din 1 octombrie 2013, au votat în

favoarea postului TV anterior sancționat. Aceasta, în condițiile în care

 situația de fapt nu se modificase, în afara existenței unei

contestații, depuse la data de 24 septembrie 2013 (ce conține doar două

pagini și jumătate), fără a se fi întocmit vreun document de natură

tehnică în cadrul instituției pentru a se verifica argumentele susținute

 în respectiva contestație”, se mai arată în motivaţia procurorilor.

**Intră în scenă Viorel Hrebenciuc

**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTQvMDkvMDQvMTJfNTlfMzRfODEzX3Zpb3JlbF9ocmViZW5jaXVjLmpwZyJdLFsicCIsInRodW1iIiwiMjI1eDI1NT4iXV0/viorel%20hrebenciuc.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTQvMDkvMDQvMTJfNTlfMzRfODEzX3Zpb3JlbF9ocmViZW5jaXVjLmpwZyJdLFsicCIsInRodW1iIiwiMjI1eDI1NT4iXV0/viorel%20hrebenciuc.jpg)

După aflarea rezultatelor primului vot, prin care se retrăsese

licenţa postului TV, reprezentanţii acestuia au fost îndrumaţi de

membrul CNA Narcisa Iorga să apeleze la proptele din domeniul politic.

Narcisa Iorga le-a şi precizat cui să se adreseze, printre aceştia

afl-ndu-se Viorel Hrebenciuc.

„Urmare a

 indicațiilor primite de la Iorga Narcisa, reprezentantul postului TV

i-a solicitat sprijinul deputatului Hrebenciuc Viorel, suspect în cauză,

 cerându-i să intervină la nivelul președintei CNA, Laura Georgescu,

astfel încât să o determine să se implice în susținerea intereselor

postului TV sancționat, mai concret să obțină revocarea actului

administrativ emis de CNA în data de 17 septembrie 2013 prin care i-a

fost retrasă licența”, mai spun procurorii.

Hrebenciuc nu a stat pe gânduri şi a pus umărul la salvarea

televiziunii amicului său Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, primarul

oraşului Piatra Neamţ: “În urma solicitării făcute de reprezentantul

postului TV, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în

realizarea de demersuri pentru a o determina pe suspecta Laura Georgescu

 ca instituția pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se

 de influența și autoritatea pe care le deține în calitatea sa membru al

 structurilor de conducere din partidul din care face parte — membru al

Comitetului Executiv Național, organul de conducere și de decizie al

partidului. Parlamentarul Hrebenciuc Viorel este membru al Biroului

Permanent al camerei Deputaților, funcție care îi conferă automat

calitatea de membru al organului central de conducere și de decizie al

partidului — Comitetului Executiv Național”.

 

**Consecinţele faptelor Laurei Georgescu

**

Procurorii

 DNA pun punctul pe i, reamintind că Laura Georgescu a fost numită în

fruntea DNA la propunerea PSD, partid din care face parte Viorel

Hrebenciuc, care a şi susţinut-o nemijlocit.

„Prin acțiunea sa, Georgescu Laura a contribuit la cauzarea unei

tulburări însemnate a activității CNA, prin exercitarea

necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și încălcarea dispozițiilor

 legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcționarea, în

continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod

corect licența. Astfel, au fost afectați implicit și ceilalți operatori

de televiziune, atât sub aspectul concurenței neloiale, cât și a

încrederii în corectitudinea desfășurării activității de către singurul

organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual și să aplice

legislația specifică”, mai spun anchetatorii. 
