Doi adolescenți, în vârstă de 14 și 15 ani, vor „petrece” în spatele gratiilor următoarele 30 de zile, dată fiind calitatea lor de inculpați într-un dosar de tâlhărie calificată.
Dosarul este instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, după ce adolescenții au tâlhărit un alt băiat de vârsta lor, prin amenințări, și i-au luat 8 lei.
Pentru o sumă infimă, cei doi adolescenți au fost arestați pentru 30 de zile la Judecătoria Piatra-Neamț, însă au contestat măsura, astfel că o decizie definitivă va fi luată la Tribunalul Neamț.
Conform anchetatorilor, fapta a fost comisă de cei doi tineri pe 2 august, ziua în amiaza mare. Adolescenții ar fi profitat de faptul că se aflau într-un loc retras și ar fi amenințat partea vătămată, iar după ce i-au luat portofelul cu bani, ar fi trecut la agresiuni fizice. A doua zi, adolescenții au fost prinși și reținuți.
„Procurorul a reţinut, în esenţă, faptul că, la data de 02.08.2025, în jurul orelor 17.30, în timp ce se aflau în zona clădirii dezafectate „Reconstrucția” din mun. Piatra Neamţ, jud. Neamţ, inculpatul minor în vârstă de 15 ani, având asupra sa un cuțit tip briceag, și inculpatul minor în vârstă de 14 ani au ameninţat-o cu acte de violență fizică pe persoana vătămată, minor în vârstă de 15 ani, determinând-o să le remită portofelul în care avea de suma de 8 lei, iar ulterior au lovit-o cu pumnii și picioarele în zona corpului și a feței, provocându-i căderea, astfel cauzându-i leziuni traumatice care necesită 8-10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, detaliază procurorii.






