# Piedone, primul care a depus o coroană de flori la reședința lui Ion Iliescu: „L-am cunoscut înainte de ’89. Nu pot să mă dezic de trecut.”

_Published: 2025-08-05_

Cristian Popescu Piedone, fostul șef al ANPC și actual primar, a fost primul care a ajuns la reședința lui Ion Iliescu din cartierul Primăverii, imediat după aflarea veștii decesului fostului președinte al României. În semn de respect și recunoștință, Piedone a depus o coroană de flori și a transmis condoleanțe familiei Iliescu, amintind de rolul esențial pe care acesta l-a avut în istoria țării.

Piedone a subliniat că l-a cunoscut personal pe Ion Iliescu încă dinainte de 1989, perioada care i-a marcat propriul început în cariera politică:

> „Este un moment în care îți aduci aminte de trecut. Nu pot să mă dezic de ce am trăit, l-am cunoscut pe Ion Iliescu înainte de ’89, am fost parte din începuturile PDSR.”

El a punctat și importanța mandatului lui Iliescu pentru România:

> „Primii pași spre Europa, aderarea la NATO și Uniunea Europeană s-au făcut sub conducerea lui Ion Iliescu. A fost un lider al dialogului și un om care a pus mereu binele comun mai presus de orice.”

Cu această ocazie, Piedone a ținut să arate, dincolo de orice dispută politică sau istorică, respectul față de omul Ion Iliescu:

> „Sunt un om asumat, nu m-am dezis niciodată de trecut și nici acum nu o voi face. Pentru mine, astăzi este o zi tristă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei!”

Prin acest gest, Piedone transmite un mesaj de respect față de o figură centrală a tranziției României spre democrație și către valorile occidentale, recunoscând rolul jucat de Ion Iliescu în parcursul țării după 1989.
