Sursa: Facebook

În aprilie, apăreau informații legate de identitatea reală a unui senator ales de români pe listele POT, în județul Sălaj.

Paul Ciprian Pintea pe numele său este un român, dar nu ca toți românii. Are deja o condamnare penală, este judecat într-un alt dosar penal și, pentru a-și ascunde lipsa studiilor, și-a cosmetizat inițial CV-ul publicat pe site-ul Senatului.

În primăvară, Anamaria Gavrilă a sărit ca o leoaică în apărarea senatorului său. Iar acesta, la distanță de câteva luni, a ales să își părăsească „tinerii” din partidul înființat de Gavrilă și să îi susțină pe cei de la PSD. Aparent, senatorul ex-POT de Sălaj nu e chiar cu acte în regulă social democrat.

Doar că se află printre cei 10 parlamentari care și-au părăsit grupurile parlamentare – fie SOS, fie POT – pentru a-i susține pe social-democrați.

Însă PSD se dezice de Pintea. Spre exemplu, PSD Sălaj a transmis că nu există decât un senator al filialei partidului, iar acesta nu e Pintea:

Referitor la informațiile apărute recent în presă și intens dezbătute, cu privire la senatorul Paul-Ciprian Pintea, facem următoarele precizări:

Organizația PSD Sălaj are un singur reprezentant în Parlamentul României: domnul deputat Ionel Ciunt, ales prin votul sălăjenilor.

Senatorul Paul-Ciprian Pintea și-a anunțat demisia din partidul POT, formațiunea politică pe listele căreia a fost ales. Subliniem că acesta nu este membru al PSD.

Afilierea sa la grupul senatorilor PSD înseamnă că va susține proiectele acestei formațiuni politice respectiv ale alianței aflate la guvernare, fără ca acest lucru să implice o apartenență la PSD”.

Ciudat, tot ieri, Pintea se semna ca fiind senator al POT într-un comunicat postat pe Facebook, în care solicita „mediatizarea împotriva mea”. Cu toate acestea, pe site-ul Senatului, numele său apare pe lista senatorilor neafiliați.

Articolul precedentRoești, Vâlcea — how €30 million in European environmental funds for Romania were squandered by incompetence and hidden agendas
Articolul următorFMI, recomandări pentru reforma fiscală: renunţarea la cota unică, creşterea TVA, a accizelor şi a unor impozite