# Alianța USR PLUS, propunere pentru sancționarea celor care votează „la două mâini”

_Published: 2021-03-05_

Parlamentarii Alianței USR PLUS au depus în Parlament un proiect de modificare a statutului senatorilor și deputaților, ce prevede sancționarea cu peste 80% din indemnizație în cazul în care aceștia vor vota „la dublu”, folosind cartela unui alt coleg.  De asemenea, votul viciat prin exprimarea unui vot dublu se va anula. „Pentru noi, o Românie fără hoție nu este un slogan. Iar demersurile pentru atingerea acestui obiectiv nu pot ocoli Parlamentul!”, au declarat cei din Alianța USR PLUS.

La această decizie s-a ajuns în urma mai multor imagini din timpul votului Legii Bugetului pe 2021, când parlamentari [PSD și PAUR](https://www.hashtagnews.ro/02/03/2021/politica/parlament-vot-multiplu-psd-aur-amendamente-buget/) au fost văzuți votând și pentru colegii de bancă.

„Parlamentarii USR PLUS au depus un proiect de modificare a Statutului senatorilor și deputaților în sensul sancționării disciplinare a celor care nu înțeleg că o funcție de demnitate publică de un asemenea nivel implică integritate și respect față de alegătorii care te-au trimis în Parlament.

Concret, parlamentarii care vor vota la dublu, folosind cartela unui alt senator ori deputat, vor fi sancționați cu reținerea pe o lună a sumei reprezentând diferența între indemnizația brută și valoarea salariului minim brut pe țară. Adică, vor pierde peste 80% din indemnizație! De asemenea, votul viciat prin exprimarea unui vot dublu se va anula”, au transmis reprezentanții USR PLUS, într-o postare pe [Facebook](http://
