Parcul Industrial din Galați, o investiție de 13 milioane euro care a ajuns depozit de vechituri după ce edilii orașului l-au lăsat fără teren

Pe 28 decembrie a intrat în prelungiri un război în instanță care amână finalul unui nou episod din povestea halucinantă a Parcului Industrial de la Galați, o poveste care ilustrează perfect incompetența de care dau dovadă unii politicieni ajunși în funcții publice atunci când trebuie să coordoneze investiții care ar trebui să genereze dezvoltare economică și crearea de locuri de muncă.

Viceprimarul Sorin Enache - „S-a putut realiza o etapă de succes!"
Viceprimarul Sorin Enache - „S-a putut realiza o etapă de succes!"

Construirea parcului industrial a început în 2003, în baza unei finanțări în valoare de 4,5 milioane de euro de la Ministerul Dezvoltării. Construirea unui sediu administrativ, a unei hale industriale de 1.200 mp și a unei platforme betonate, nu ar fi trebuit să dureze mai mult de doi ani, dar lucrările au fost încheiate după zece ani, în toamna lui 2013  și au costat peste 13,5 milioane euro. De trei ori mai mult. Numai cabina portarului a costat 200.000 de euro, cât 4-5 apartamente!

După inaugurarea cu fast, parcul industrial a rămas pustiu încă patru ani, până în 2017, când, în sfârșit, au apărut doi investitori, unul din Statele Unite și celălalt din Ucraina. Niciunul din acești investitori strategici nu și-a putut pune în practică bussines-planul pentru că Parcul Industrial Galați a rămas fără teren din cauza deciziilor primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu (PSD) și a subordonatului primarului, directorul Industrial Parc SRL Galați, Costică Voicu, tot membru PSD.

Marea încurcătură: primarul Galațiului și directorul Parcului Industrial au blocat statutul juridic al terenului

În ianuarie 2017, Consiliul Municipal Galați a aprobat la inițiativa primarului Ionuț Pucheanu transferul a 16,8 ha din cele 21,8 ha ale Parcului Industrial la Zona Liberă Galați, unde, potrivit primarului, apăruse un investitor din Statele Unite interesat de terenul parcului, care are avantajul ieșirii la Dunăre. Era o facilitate pentru transportul pe Dunăre a materiilor prime și producției, care nu exista la Zona Liberă. În urma acestei decizii, parcul industrial a rămas doar cu clădirile și 5 ha de teren.

Fostul director al parcului industrial, Costică Voicu

Trei luni mai târziu, pe 25 aprilie 2017, directorul Industrial Parc SRL Galați, Costică Voicu, a semnat, din proprie inițiativă, fără să anunțe Primăria Galați, un contract cu o firmă românească cu capital din Ucraina, VVK Eurotehnologic SRL Galați, căreia i-a cesionat pentru 42 de ani dreptul de folosință a întregii suprafețe de teren a parcului industrial, de 21,8 ha.

_________________________________________

__________________________________________________________

Astfel s-a ajuns într-o situație fără ieșire. Investitorul din Statele Unite nu putea beneficia de concesiunea de teren din Zona Liberă din cauză că directorul Parcului Industrial semnase contractul cu firma cu capital din Ucraina înaintea finalizării transferului celor 16,8 ha la Zona Liberă, iar investitorul din Ucraina nu putea beneficia de cesionarea dreptului de folosință a terenului din Parcul Industrial din cauza transferului a celor 16,8 ha de teren care fusese aprobat de Consiliul Municipal Galați.

Principalul responsabil pentru situația haotică la care s-a ajuns este directorul Parcului Industrial, Costică Voicu, care a acționat ca și cum ar fi condus propria afacere, nu o companie publică, dar la fel de este vinovat este și primarul Ionuț Pucheanu, care ar fi trebuit să aibă habar ce se întâmplă la parcul industrial din moment ce era șeful direct al directorului Costică Voicu, care îi era și coleg în Municipala PSD Galați. Primarul l-a concediat pe director și consideră că astfel a scăpat de orice răspundere pentru situația la care s-a ajuns:

Suntem în situația în care potențial pierdem investitori pe Parcul Industrial pentru că nu avem cum să închiriem. Avem un contract care a apărut de nicăieri, cu o societate ucraineană care pretinde că ar fi concesionat acest teren printr-o negociere directă cu fostul director

explica Pucheanu.

Război în instanță. Primăria Galați a dat în judecată propria societate și investitorul pe care ar fi trebuit să-l atragă

S-a ajuns la război în instanță. Firma VVK Eurotehnologic SRL a contestat Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor la Industrial Parc SRL Galați, prin care era diminuat capitalul social cu valoarea celor 16,8 ha transferate la Zona Liberă. Reprezentanții firmei cu capital ucrainean susțineau că au un contract de cesiune a unor drepturi de folosinţă şi superficie pe 42 de ani, pentru întreaga suprafaţă a parcului. La rândul său, Primăria Galați a cerut instanței să constate nulitatea contractului semnat de directorul parcului industrial cu VVK Eurotehnologic SRL.

Din august 2017 până în iulie 2018, dosarul a fost tergiversat pentru stabilirea calităților procesuale și a instanțelor competente să judece cauza. Printr-o primă sentință, Tribunalul Galați a dat dreptate firmei VVK Eurotehnologic SRL, hotărând că Primăria Galați nu are calitate procesuală. Primăria a făcut recurs și în octombrie 2019, Curtea de Apel i-a dat câştig de cauză, trimițând dosarul la Tribunalul Galați, pentru rejudecare.

Primarul Pucheanu

Primăria Galați a trecut la contra-atac și în dosarul nr 3341/121/2017 a deschis acțiune în instanță împotriva firmei pe care o avea în subordonare, Industrial Parc SRL Galați, dar și împotriva investitorului de la Parcul Industrial, VVK Eurotehnologic SRL. Era o situație atipică în raport cu obiectivul generos de atragere a investițiilor pentru dezvoltarea orașului și crearea de locuri de muncă.

După încă un an de tergiversări procedurale, magistrații s-au pronunțat în dosarul 3341/121/2017****, dând dreptate primăriei.

Instanța constată nulitatea absolută a contractului de cesiune a dreptului de folosinţă şi constituire a dreptului de superficie nr. 3/25.04.2017. Repune părţile în situaţia anterioară încheierii contractului

se spune în sentința nr 376/12.11.2020 a Tribunalului Galați.

Procesul intră în prelungiri, de frica Curții de Conturi

Primăria Galați a câștigat războiul în instanță, dar cum de la momentul atragerii la Zona Liberă a investitorului din Statele Unite au trecut 4 ani, este o victorie care nu va folosi la nimic. Sentința putea fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, dar investitorul din Ucraina nu a contestat decizia magistraților. În aceste condiții, având la dispoziție toate cele 21,8 ale parcului industrial, reprezentanții municipalității puteau să se întoarcă la momentul 2017, reluându-și încercările de a atrage a unor investitori.

Dar, surpriză (!), pe 28 decembrie 2020, a făcut recurs tocmai Primăria Galați și procesul se va prelungi cu câteva luni. Motivarea apelului este una oarecum formală, ținând de recuperarea cheltuielilor de judecată. Primăria a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru, dar nu și de plata celorlalte cheltuieli, printre care și onorariul Societății de avocați Daghie și Asociații, care a reprezentat-o în proces. Curtea de Conturi obligă instituțiile bugetare să încerce prin orice mijloace recuperarea unor astfel de cheltuieli suportate din banul public și Primăria Galați s-a conformat acestei reguli.

La 6 ani de la inaugurare, Parcul Industrial Galați a devenit depozit de vechituri

În decembrie 2019, Primăria Galați a găsit o utilitate pentru hala parcului industrial care era pustie de la inaugurare. A transformat-o în depozit de vechituri. La dezbaterea din Consiliul Municipal Galați cu privire la „realizarea obiectivelor Industrial Parc SRL”, viceprimarul Sorin Enache a dezvăluit că Primăria Galați a hotărât să depoziteze la Parcul Industrial vechiturile rezultate din executări silite și mobilierul abandonat de chiriașii evacuați din imobilele primăriei, dar și ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană, aflate în gestiunea Cantinei Săracilor.

Din fericire s-a putut realiza o etapă de succes. Sunt două contracte. E vorba de depozitarea ajutoarelor în alimente primite de la Uniunea Europeană. La Industrial Parc se vor depozita câteva tone de ajutoare, iar contractul va fi încheiat cu Cantina de Ajutor Social și va genera venituri, bineînțeles și cheltuieli. Asta este doar o parte a activității. A doua parte va consta în încheierea unui contract între Primărie și Industrial Parc, pentru depozitarea bunurilor rezultate din executări silite, din sechestre și bunuri pe care nu avem unde să le depozităm

a explicat viceprimarul

„Dacă nu închiriam acolo, închiriam în altă parte”, a explicat și primarul Ionuț Pucheanu, confirmând astfel că obiectivul atragerii investițiilor la Galați este unul de neatins.

Astfel, la 6 ani de la inaugurarea sa cu fast, Parcul Industrial Galați a devenit depozit de vechituri și în acest context trebuie să remarcăm succesul operațiunii edililor orașului, așa cum a fost prezentat de viceprimarul Galațiului: „Din fericire s-a putut realiza o etapă de succes”!?

Parcul Industrial, eterna „gaură neagră” pentru bugetul Galațiului

Suntem în 2021. Au trecut 18 ani de la începerea construirii Parcului Industrial de la Galați. Se împlinesc și 8 ani de la inaugurarea parcului. În acești opt ani, bâlbele edililor Galațiului au alungat investitorii, parcul industrial nu a produs nimic, dar a fost, an de an, o „gaură neagră” pentru bugetul Galațiului.

Spre exemplu, în urmă cu doi ani, prin adresa nr 910/22.04.2019, Curtea de Conturi comunica Primăriei Galați mai multe nereguli decoperite la SC Industrial Parc SRL Galați, printre care și faptul că a fost cheltuită suma de 237.150 de lei, deși veniturile societății au fost de 1.055 lei. O mare parte din bani, 50.658 lei, au fost cheltuiți pe „protocol, reclamă și publicitate, deplasări”. Alți 5.900 de lei s-au dus pe indemnizațiile reprezentantului AGA, care a participat la o singură ședință.

Investiția în Parcul Industrial, „umflată” cu 430%. Cabina portarului a costat 200.000 de euro

Parcul Industrial Galati

Pe hârtie, epopeea Parcului Industrial Galați a început în 2003, când au fost alocate cele 4,5 milioane euro. Până în 2006, adică până să înceapă efectiv lucrările, la Parc Industrial SRL Galați fuseseră tocați toți banii de la Ministerul Dezvoltării și primărie. Primăria a „pompat” bani în continuare și Parcul Industrial a fost finalizat în 2013, dar de la 11 milioane lei s-a ajuns ca investițiile totale să fie de 59 milioane lei, adică 13 milioane de euro. Față de costurile estimate inițial este o „majorare” cu 430%!

Din acești bani s-au construit un sediu administrativ, o hală, câteva platforme betonate, un gard și o cabină a portarului. Inspectorii Curții de Conturi au fost uluiți să constate că numai cabina portarului a costat 914.841 lei, adică vreo 200.000 de euro.

La Ploiești există 15 parcuri industriale, iar la Cluj sunt 11 parcuri industriale. La Galați a durat 10 ani contruirea primului parc industrial și au mai fost necesari 6-7 ani pentru transformarea acestuia în depozit de vechituri. Atât s-a putut!

VIAZiarul de Investigații
Articolul precedentCurățenie generală la Economat Sector 5. Piedone: „Nu sunteți rentabili, plecați acasă”
Articolul următorConstanța: protest în fața CNAPM. Marinarii își vor locurile de muncă înapoi