AUR, partidul care se vrea portavocea mișcării „suveraniste”, a decis că Anca Alexandrescu este candidatul pe „mâna” căruia vor merge la alegerile pentru Primăria Capitalei.
Însă Anca Alexandrescu, o susținătoare înfocată a lui Călin Georgescu – candidatul pro-rus la alegerile prezidențiale, nu beneficiază de același sprijin din partea acestuia. Nu pentru că Georgescu nu ar aprecia-o neapărat, ci pentru că nu crede „în aceste alegeri”.
Ieri, conducerea AUR a decis, cu unanimitate de voturi, să o susțină pe Anca Alexandrescu la alegerile pentru Primăria Capitalei – „un sacrificiu pentru că suntem oameni corecți”, a calificat această decizie George Simion, liderul formațiunii.
„Am făcut sondaje și singura din spațiul public care și-a manifestat intenția și are șanse reale să câștige este Anca Alexandrescu. Este cauza românilor, nu a suveraniștilor. (…)
Cu toate că avem în interiorul AUR oameni capabili care s-ar fi achitat cu brio de sarcina unei candidaturi, am preferat să renunțăm la un membru AUR pentru cel mai bine clasat din zona noastră, suveranistă, conservatoare. Este un lucru pe care l-am făcut și în decembrie în turul II de scrutin, cel anulat”, a explicat Simion.
Și, vizavi de anularea alegerilor de anul trecut, precum și de alegerile locale din Capitală din acest an, o opinie fusese lansată în mediul virtual și de Călin Georgescu.
„Astăzi, țara suferă. Și suferă din cauza căderilor politice pe care le-a înfruntat România, la care se adaugă agitația acestor așa-zise alegeri de la primăria Bucureștiului. (…) Și nimeni nu mă poate convinge de contrariu. Avem precedentul anulării alegerilor din 6 decembrie 2024 și mascarada din mai 2025. Prin urmare, nu pot crede în aceste alegeri de la București.
Și consider că electoratul ar fi trebuit să se gândească de două ori înainte de a valida o farsă organizată sub pretextul binelui. (…) Într-un mod aproape macabru, pe 7 decembrie se încheie un an de la anularea alegerilor care au înghițit democrația și libertatea în România. Și acum ni se cere să legitimăm frauda de atunci. Pentru mine, asta este inacceptabil.
Este o linie a demnității pe care niciun om liber nu o poate trece. Dacă acele alegeri nu ar fi fost anulate, astăzi nu ar fi trebuit să votez la București. Când democrația va reveni în această țară, vă asigur, vor exista alegeri libere peste tot, nu doar la București.
De aceea nu mă pot implica în niciun fel, nu pentru că refuz, ci pentru că nu pot crede în aceste alegeri”, a transmis Georgescu într-un mesaj video.
De altfel, și Anca Alexandrescu, care a promis că nu se înscrie în AUR, a transmis același mesaj ca favoritul său la alegerile prezidențiale de anul trecut, președintele său din „turul doi înapoi”: candidatura sa este una împotriva „puterii actuale care a anulat alegerile. A venit momentul ca toți cetățenii care sunt împotriva puterii, după cum a spus și domnul Georgescu, să facă ceva”.
Iar ulterior, pentru că mesajul lui Georgescu s-a rostogolit ca fiind unul contra candidaturii sale, a revenit cu o postare pe Facebook:
„Vreti sa transformati un mesaj care este despre voi si frauda voastra, un apel sa nu va mai lasam sa acoperiți frauda si lovitura de stat, intr un mesaj de dezbinare intre persoane! Nu e despre candidati! E despre VOI!
Mesajul (…) domnului Georgescu trebuie citit nu ca o reacție punctuală, cum s-au grăbit toti să o facă, ci ca o radiografie a unui lung lanț de abuzuri care își are originea în anularea alegerilor din 6 decembrie.
Din acel moment, sistemul a deschis o cutie a ilegalităților și a aruncat România într-o spirală a nedreptății, unde fiecare nouă decizie abuzivă nu este decât o consecință firească a primei – anularea votului poporului.
Tot ce trăim astăzi derivă din acel moment zero al abuzului instituțional.
Mai mult, mesajul catre oameni este sa se implice si sa nu mai stea in case sa asiste complice si sa nu se arunce cu capul înainte, ci sa judece cu capul lor! Iar eu asta am facut, fac si voi face”, a transmis candidata puternică și independentă, susținută de AUR, care probabil nu are diacriticile limbii române pe tastatură.






