# Parcările-autobază ale lui Sorin Oprescu

_Published: 2012-11-04_

Nu mai este un secret pentru nimeni că Bucureştii au un deficit enorm

 de locuri de parcare pentru autoturismele locuitorilor. Rezultatul

nepăsării autorităţilor locale, care în 20 de ani au construit o singură

 parcare subterană, cea de la Universitate. În ultimii ani, primăriile

de sector au încercat să mai remedieze problema, amenajând spaţii de

parcare printre blocuri şi pe marginea marilor bulevarde. Multe dintre

acestea au fost însă ocupate de camioane, microbuze, autocare, rulote

sau chiar puncte de lucru ale unor firme. Toate acestea se întâmplă cu

complicitatea Primăriei Capitalei, care, deşi are bază legală pentru a a

 readuce situaţia la normal, se face că plouă.

Şi aşa puţine pentru câte autoturisme sunt în oraş, parcările

bucureştene de pe marginea bulevardelor şi-au pierdut destinaţia

iniţială, trasformându-se în adevărate autobaze, unde sunt garate

camioane, dube, microbuze sau chiar autocare.
Ba sunt chiar cazuri în

 care unele firme şi-au făcut puncte de lucru în rulotele parcate,

neregulamentar, evident, în aceste locuri. În majoritatea cazurilor de

acest fel, autorităţile invocă lacunele legislative, spunând că au

mâinile legate la spate, neputând acţiona în niciun fel. Ei bine, de

această dată lucrurile stau cu totul altfel. Baza legală există, însă

Primăria Municipiului Bucureşti, condusă de Sorin Oprescu, refuză s-o

aplice, iar camioanele stau bine-mersi în parcările care ar trebui

ocupate de autoturisme. Ba, mai mult, camionagiii respectivi pot fi

suspectaţi şi de concurenţă neloială cu firmele de transport care

plătesc chirie pentru gararea vehiculelor pe care le operează.

**Punct de lucru pe domeniul public**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTIvMTEvMDQvMThfNTFfMDZfNzk2X1A3MTMwMDA4LkpQRyJdXQ/P7130008.JPG](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTIvMTEvMDQvMThfNTFfMDZfNzk2X1A3MTMwMDA4LkpQRyJdXQ/P7130008.JPG)

Spuneam că bază legală există. Ei bine, iată ce se stipulează la

articolul 1 al Hotărârii nr. 216 din 30 august 2006 a Consilului General

 al Municipiului Bucureşti: „Pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei

traficului rutier şi pietonal, în scopul creşterii numărului de locuri

de parcare pentru

 autoturisme şi a gradului de confort al cetăţenilor, se interzice

staţionarea voluntară a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai

 mare de 3,5 t. pe drumurile publice şi terenurile aparţinând domeniului

 public sau privat ale municipiului Bucureşti”. Mai clar de atât nu se

poate. Şi totuşi, nimeni nu pare să-şi amintească de prevederile

respectivei hotărâri, care mai stabileşte o interdicţie: „Se interzice

comercializarea de produse sau servicii direct din aceste vehicule”.
Nici

 această prevedere nu este respectată. Şi nu mă refer aici la negoţul

sezonier, cum ar fi vândutul verzei pentru murat direct din camionul

parcat lângă piaţă. Sunt situaţii în care unele firme şi-au statornicit

în parcările de pe domeniul public puncte de lucru în adevăratul sens al

 cuvântului. Un singur exemplu: în parcarea de pe marginea bulevardului

Nicolae Grigorescu, între intersecţia cu Liviu Rebreanu şi cea cu Baba

Novac, de ani buni funcţionează bine-mersi, într-o rulotă, un punct de

lucru al unei firme de tractări auto.
Dar ce sancţiuni ar trebui să

se aplice şi cine ar trebui să vegheze la respectarea legii, din moment

ce ea există? Ne lămureşte tot textul hotărârii menţionate: „Încălcarea

prevederilor art. 1 alin.1 şi alin.3 constituie contravenţie şi se

sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei. Pentru abateri repetate

 se poate aplica şi măsura ridicării vehiculului. Constatarea

contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin.1 se fac de

către ofiţerii şi agenţii de poliţie, personalul Poliţiei Comunitare şi

împuterniciţi ai Primarului General, conform competenţelor ce le revin,

potrivit legii”.

**Poliţia arată spre ograda Primăriei**

Ceva amenzi s-au mai dat, susţin cei de la Poliţia Rutieră, însă nu

se ştie dacă cei în cauză le-au şi plătit. În răspunsul trimis la

solicitarea Jurnalului de Investigaţii, oficialii Poliţiei Rutiere arată

 că sunt la curent cu situaţia, însă nu pot face mare lucru pentru

remedierea ei: „Din verificările efectuate, s-a constatat că

utilizatorii ce deţin autovehicule de peste 3,5 tone (societăţi

comerciale sau persoane fizice) nu au posibilitatea practică de a parca

vehiculele în spaţii special amenajate care să asigure şi protecţia

bunurilor. De regulă, aceste vehicule de tonaj mărit sunt staţionate în

zonele unde se află sediile operatorilor de transport sau domiciliile

şoferilor”. Pe lângă casa omului, pentru ca să nu se mai deplaseze

şoferul până la autobază.
De ridicat autovehicule, nici vorbă, iar

Poliţia arată cu degetul către Primărie: „Această prevedere nu poate fi

pusă în aplicare deoarece autorităţile publice locale nu dispun de

mijloace tehnice destinate acestui scop”. În consecinţă, mingea este în

ograda Primăriei Capitalei, care, pe lângă faptul că nu a reuşit să se

doteze cu utilaje care să permită ridicarea sau tractarea vehiculelor de

 mare tonaj parcate alandala, nu a respectat nici o altă prevedere a

Hotărârii de Consiliu din 2006. Este vorba de articolul 2 al actului

normativ, care prevede că „parcarea autovehiculelor cu o greutate mai

mare de 3,5 t este permisă numai în autobaze sau în locuri special

destinate acestui scop, semnalizate prin indicatoare sau marcaje avizate

 de către Comisia Tehnică de circulaţie a Municipiului Bucureşti”. Şi

aceste locuri special amenajate lipsesc cu desăvârşire, aşa cum se poate

 constata dând o tură prin oraş, situaţie confirmată, cum am văzut mai

devreme, şi de oficialii Poliţiei Rutiere.

**Alina Roman se spală pe mâini**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTIvMTEvMDQvMThfNTJfMzNfMjIyX2FnZXJwcmVzXzU3NTIwNDlfYWxpbmFfcm9tYW4uanBnIl1d/agerpres_5752049-alina%20roman.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/W1siZiIsIjIwMTIvMTEvMDQvMThfNTJfMzNfMjIyX2FnZXJwcmVzXzU3NTIwNDlfYWxpbmFfcm9tYW4uanBnIl1d/agerpres_5752049-alina%20roman.jpg)

Contactată telefonic de noi, Alina Roman, directorul general al

Administraţiei Străzilor, instituţie subordonată Consiliului General al Municipiului

 Bucureşti, şi-a arătat iniţial întreaga disponibilitate de a ne lămuri

cum stau lucrurile. Apoi, în răspunsul scris pe care ni l-a furnizat,

s-a spălat pe mâini, aruncând pisica în ograda Poliţiei Rutiere:

„Administraţia Străzilor Bucureşti nu are atribuţii de sancţionare a

cetăţenilor care circulă pe drumurile publice cu autovehicule care

depăşesc masa total maxim admisă pe drumurile din Capitală. De asemenea,

 ASB nu îi poate sancţiona pe şoferii bucureşteni care parchează în

locuri nepermise, aceste atribuţii revenind Poliţiei”.
Întrebată

câte sancţiuni a aplicat instituţia sa pentru nerespectarea HCGMB

216/2006, doamna Roman a susţinunt încă o dată, în răspunsul trimis

redacţiei noastre, că Poliţia Rutieră este singura care poate acest

lucru. Greşit! Domnia sa dă dovadă de o crasă necunoaştere a textului

actului normativ la care face referire, adoptat de însuşi Consiliul

General al Municipiului Bucureşti, instituţie căreia îi este

subordonată.
Aşa cum am arătat anterior, în textul hotărârii scrie

negru pe alb (sau pe galben, dacă luăm în calcul versiunea on-line,

prezentă pe site-ul www.pmb.ro) că atribuţii în acest sens au şi

personalul Poliţiei Comunitare, dar şi împuterniciţi ai primarului

general.

P.S. Deşi am trimis, încă din data de 4 septembrie, o solicitare

către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, în care ceream lămuriri

legate de această problemă, până la închiderea ediţiei reprezentanţii

acesteia nu au binevoit să ne răspundă.

**Concurenţă neloială**

Dincolo de disconfortul indus bucureştenilor, parcările unor camioane

 pe domeniul public, fără a plăti niciun fel de taxe, ridică şi o

problemă de concurenţă neloială, fiind puse în inferioritate firmele

corecte, care-şi ţin vehiculele la autobază, fie ea proprie sau

închiriată. „Eu am cheltuieli de

 50 de euro pe lună cu parcarea fiecărui autotren, fie că el stă garat

sau este în cursă. Este rolul autorităţii locale să rezolve această

problemă”, a declarat pentru Jurnal de Investigaţii Ion Lixandru,

patronul companiei Romtrailer şi vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a

Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). El a adăugat că, prin

licenţiere, orice vehicul este obligat să aibă un loc de garare. Ce ne

facem însă cu cei care nu şi-au licenţiat camioanele şi fac transporturi

 la negru? Dragoş Anastasiu, proprietarul Eurolines România, una dintre

cele mai mari societăţi de transport auto de persoane, nu se plânge de

concurenţă neloială, dar subliniază faptul că este vorba de o lipsă

acută de cultură antreprenorială. „Dacă asta au înţeles ei (cei care-şi

parcheză camioanele şi autocarele pe domeniul public – n.red.) că

trebuie să facă după 23 de ani de capitalism… E o lipsă a oraşului, nu

 a mea”, ne-a declarat el.
