Doi angajați ai Primăriei Brezoi, județul Vâlcea, printre care inclusiv primarul PNL al orașului, sunt principalii inculpați într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru fapte de corupție.
„Principali”, deoarece în aceeași cauză, procurorii fac cercetări și în ceea ce îi privește pe alți trei inculpați – administratorii unor societăți, în legătură cu obținerea unor sume defalcate din TVA.
Edilul Robert Schell este acuzat de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, angajare a cheltuielilor din bugete peste limita creditelor bugetare aprobate şi spălarea banilor în formă continuată și a fost plasat sub control judiciar, motiv pentru care a fost suspendat din funcția pe care o deține de câteva mandate.
Mai precis, Schell conduce Primăria orașului Brezoi din 2008, după ce anterior, timp de un mandat, a fost viceprimar. Acum, potrivit procurorilor, „pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Schell Robert și Berbece Rodica trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească terictoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu extercite funcția de primar, respectiv șef serviciu contabilitate la Primăria orașului Brezoi, în exercitarea căreia au săvârșit faptele, și să nu dețină, să nu foloseasă și să nu poarte arme”.
Ancheta în cazul primarului a demarat cu ani în urmă, iar pe parcursul cercetărilor, polițiștii din cadrul DGA – SJA Vâlcea au desfășurat numeroase activități procedurale pentru administrarea probatoriului.
În urmă cu trei ani, polițiști din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Olt, Dolj, Gorj, Alba și Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat 18 percheziții domiciliare pe raza județului Vâlcea, respectiv la sediul Primăriei orașului Brezoi, locuințele unor funcționari și ale altor persoane fizice, precum și sediile unor societăți comerciale, ocazie cu care au fost ridicate documente, sisteme informatice și alte bunuri care prezentau interes pentru cauză.
Acum, oficial, DGA face cunoscut faptul că faptele cercetate se întind cu mult timp în urmă, respectiv anul 2018. Iar prejudiciul reținut este pe măsură.
„Primii doi inculpaţi, în calitate de primar al orașului Brezoi, respectiv contabil-șef al primăriei, cu încălcarea mai multor dispoziţii legale, în scopul obţinerii fără drept de la bugetul de stat a unor sume defalcate din TVA, în luna octombrie 2018, au întocmit cererile pentru solicitarea de sume defalcate din TVA, cu ajutorul unuia dintre inculpați, administrator al unei societăţi comerciale, societate care pretindea a fi furnizor de bunuri, servicii şi lucrări ale oraşului Brezoi.
Cererile menționate le-au folosit şi prezentat la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, împreună cu alte documente şi date false ce atestau în mod nereal calitatea de furnizor către oraşul Brezoi a societăţii comerciale administrate de inculpatul menționat anterior, precum şi existenţa unor obligaţii de plată ale oraşului Brezoi către această societate comercială, cu consecinţa obţinerii în mod nelegal de la bugetul de stat a sumei de 590.350 de lei, în baza a două decizii ale A.J.F.P. Vâlcea, corelativ cu stingerea obligaţiilor de plată restante către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale societăţii comerciale administrate de persoana în cauză.
De asemenea, în perioada 2015 – 2020, cei doi inculpați, angajați ai primăriei orașului Brezoi, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu și cu complicitatea reprezentanților legali ai mai multor societăţi comerciale, inclusiv a ultimilor doi inculpaţi în cauză, administratori ai unor societăți comerciale, în derularea mai multor contracte de achiziţie publică, au efectuat mai multe plăţi nelegale, nedatorate, fără bază legală şi fără a avea legătură cu activitatea Primăriei oraşului Brezoi, în favoarea a patru societăţi comerciale, obţinând un folos necuvenit acestor societăţi de aceeaşi valoare şi cauzând o pagubă oraşului Brezoi în sumă de 915.992 de lei.
Totodată, în perioada noiembrie 2015 – iulie 2021, aceiași inculpați, angajați ai primăriei orașului Brezoi, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat 68 de plăţi nelegale, nedatorate, cu titlu de „drepturi salariale” în valoare totală de 213.056 de lei către o terţă persoană şi anume către fiul unuia dintre inculpați, care nu este și nu a fost angajat al Primăriei oraşului Brezoi, fără a avea la bază un temei legal în baza căruia să poată realiza aceste plăţi, cu activitatea instituţiei primăriei, cauzând o pagubă oraşului Brezoi şi totodată obţinând un folos necuvenit fiului inculpatului de aceeaşi valoare, respectiv de 213.056 de lei.
În luna august 2019, după ce unul dintre inculpați, administrator al unei societăți comerciale, a obţinut foloase necuvenite, urmare a comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, suma de 600.671,59 de lei a fost introdusă de către acesta într-un circuit financiar, fiind transferată nejustificat prin intermediul utilizării abuzive a instrumentelor şi circuitelor financiare, precum şi prin utilizarea de acte false, prin conturile societăţilor comerciale administrate de inculpat şi prin contul Primăriei Brezoi, astfel că cei doi inculpaţi, angajați ai primăriei orașului Brezoi, cunoscând faptul că cel puţin o parte din aceşti bani provin din infracţiunile de abuz în serviciu comise, au acceptat să participe la acest circuit fraudulos cu implicarea instituției publice, iar în final, au restituit această sumă de bani parţial obţinută din infracţiuni în conturile societăţii administrate de unul dintre inculpați, toate acestea în scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a acestor sume de bani, precum şi în scopul de a ajuta persoanele care au comis infracţiunile din care au provenit sumele de bani ilegale să se sustragă de la răspunderea penală.
În cursul anului 2021, cei doi inculpaţi, în calitate de angajați ai primăriei orașului Brezoi, au încheiat trei contracte de achiziţie publică peste limitele maxime ale creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului Brezoi, aferent anului 2021, fără să se asigure că au fost rezervate şi fondurile publice necesare plăţii acestora în exerciţiul bugetar curent.
În plus, cei doi inculpați, în calitate de primar al oraşului Brezoi/ ordonator de credite, respectiv de şef serviciu contabilitate în cadrul Primăriei oraşului Brezoi, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat în luna octombrie 2021, o plată nelegală, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local Brezoi şi o solicitare a unei unităţi centrale de cult, în favoarea unei societăţi comerciale, obţinând un folos necuvenit de aceeaşi valoare unităţii de cult din oraşul Brezoi, căreia societatea comercială i-a efectuat diverse lucrări de reparaţie, lucrări fără legătură cu patrimoniul sau activitatea instituţiei Primăriei oraşului Brezoi, cauzând o pagubă oraşului Brezoi în valoare de 226.745,72 de lei”.